Pogea: Un acord cu FMI ne-ar face mai responsabili in cheltuirea banului public

Data publicarii: 18-02-2009 | Economie

Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a declarat marti ca Executivul nu se teme de un acord cu FMI, ca niciun imprumut nu este scump atunci cand e vorba de stabilitatea tarii si ca Fondul ar putea determina Romania sa cheltuie mai riguros banii publici.

"Daca va trebui sa ne adresam si Fondului, ne adresam si Fondului pentru ca nimic nu este scump cand e vorba de asigurarea stabilitatii economice si finaciare a unei natiuni. E o decizie responsibila si nu ne este teama de ea si de contrangeri. Ba dimpotriva, poate ne ajuta sa intram pe un fagas normal al cheltuirii banului public", a spus Pogea, la dezbaterea din Parlament pe buget.

Pogea a criticat guvernul Tariceanu ca a lasat un deficit pe care trebuie sa-l finanteze actualul guvern, ca nu a stiut sa profite de cresterea economica si ca a consumat tot excedentul pe care l-a preluat cand a venit la putere.  "Consolidarea fiscala inseamna capacitatea de a trece de la un an financiar la altul, si sa se respecte o regula de aur: leaga sacul cand e plin. Ati avut crestere economica de patru ani consecutiv,  iar acum Romania inregistreaza unul dintre cele mai mari dezechilibre financiare (...) E o regula elementara ca orice deficit se plateste, acesta este motivul pentru care actualul guvern plateste un deficit de 7,7 miliarde in 2008", a spus Pogea.

Guvernul Tariceanu  a luat decizii gresite desi unii specialilsti anticipau iminenta aparitie a crizei, a mai spus seful de la Finante. "Aceste lucruri populiste despre care dumneavoastra vorbiti in campanie s-au facut in urma cu sase luni de zile cand multi dintre cei prezenti in aceasta sala nu puteau sa prevada criza, dar unele persoane care au facut parte din Guvern, prin pozitia pe care au avut-o, au avut informatiile necesare. Le-ar fi putut anticipa si nu ar fi permis ca in trimestrul patru al 2008 sa se consume in plus si sa se realizeze un deficit de patru miliarde de Euro", a declarat Pogea.

Orice acord incheiat de un stat membru al Uniunii Europene (UE) cu Fondul Monetar International (FMI) trebuie sa treaca pe la Comisia Europeana (CE), dar nu orice acord cu Bruxelles-ul trebuie sa treaca pe la FMI, a declarat luni premierul Emil Boc.

Ministerul Finantelor Publice (MFP) va putea da detalii cu privire la nevoia de finantare a Romaniei de la Comisia Europeana (CE) si Fondul Monetar International (FMI) in cel mult doua saptamani, dupa aprobarea bugetului pe 2009 si reinnoirea contractelor cu bancile-mama, a spus saptamana trecuta, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea.

"Vom lua o decizie dupa aprobarea bugetului si dupa ce ne vom asigura ce linii de finantare intre bancile mama vor fi reinnoite. In primul rand apelam la CE, ca stat membru si apoi la FMI, care atunci cand da un imprumut vrea sa se asigure ca exista reforme structurale si ca bugetul nu duce la politici expansioniste", a spus ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea.

In cel mult doua saptamani, Ministerul Finantelor va lua o decizie clara in privinta nevoii de finantare printr-un imprumut de la Comisia Europeana si FMI pentru a acoperi o nevoie de 2,8 miliarde euro, plus un supliment, in cazul in care liniile de finantare din partea bancilor-mama catre subsidiarele din Romania nu vor fi reinoite.

"In doua saptamani va vom informa despre un imprumut de la FMI, insa va spun informativ ca 58% din finantare va veni de pe piata interna", a precizat Pogea.
 
Tariceanu spune ca un acord cu FMI ar duce la recesiune
 
Presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu, a apreciat ca nevoia de finantare externa a Romaniei ar putea impinge Guvernul la un acord cu Fondul Monetar International, fapt care ar putea conduce la recesiune, din cauza politicilor rigide ale FMI de diminuare a cheltuielilor.

Fostul prim-ministru a estimat ca Romania va intra in nevoie acuta de finantare, din cauza ca proiectul de buget elaborat de Guvernul Boc a supraestimat nivelul incasarilor la bugetul de stat. "Bugetul acesta nu poate sa raspunda tuturor asteptarilor Guvernului. S-a incercat sa se dea cate ceva la fiecare si, in final, va rezulta nimic la toata lumea. Se aplica o alifie subtire la un picior de lemn si ne ducem la o catastrofa economica, daca bugetul nu va fi reconstruit", a declarat, marti, Calin Popescu-Tariceanu, in cadrul unei conferinte de presa.

Din acest considerent, presedintele PNL a estimat ca asistenta financiara a Fondului Monetar International va deveni "aproape obligatorie", fapt care ar putea diminua capacitatea Romaniei de a-si implementa politicile economice dorite. "Fondul Monetar International nu are retete-miracol. Va cere ajustarea cheltuielilor de consum si a cheltuielilor pe salarii, iar Guvernul actual nu este tentat sa faca acest lucru (...) FMI vine cu o abordare rigida, aproape contabila, iar acest lucru va duce Romania in recesiune. Nu este nevoie sa cautam exemple pe plan international, este suficient sa ne uitam la Romania de la mijlocul anilor 90", a spus fostul prim-ministru.

Din punctul de vedere al liderului liberal, Romania ar trebui sa caute asistenta financiara la Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana sau chiar la mediul bancar privat, nu la FMI. Tariceanu a atras atentia ca exista si riscul suplimentar ca bancile straine care au investit in bancile romanesti sa nu mai reinnoiasca liniile de finantare, odata ce acestea au ajuns la termen, fapt care ar putea sa amplifice criza de lichiditati.

Tariceanu sustine ca Guvernul Boc va fi nevoit sa se imprumute pentru ca proiectia bugetara este construita pe un deficit bugetar prea mic, fapt ce lipseste economia romaneasca de stimulul ce ar putea sa scoata Romania din criza. "Acest Guvern populist nu are curajul unor masuri radicale. Nu ar trebui umblat la cota unica de 16%, ar trebui diminuat TVA-ul la 16%, ar trebui diminuate cotele de asigurari sociale pentru ca economia sa primeasca stimulii necesari", a spus liderul PNL. El s-a declarat nemultumit si de faptul ca bugetul nu prevede fonduri suficiente ca ajutor de stat pentru companiile private. "Un singur miliard de lei este alocat pentru ajutoarele de stat. Numai Ford a cerut garantii de stat mai mari si sunt sigur ca sunt sute de companii care doresc ajutor de la stat", a precizat liberalul.

"Bugetul Guvernului Boc este un tratament de supravietuire care nu va reusi si intram in colaps (...) Bugetul nu va rezista decat cateva luni pentru ca veniturile sunt clar supraevaluate. Intreg viitorul Romaniei este amanetat", a adaugat Calin Popescu-Tariceanu.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: