Salariul unui CEO, de trei ori mai mare decat al celorlalti manageri

Data publicarii: 19-02-2009 | HR/Cariere

Un top manager dintr-o companie din Romania castiga, in medie, circa 40.000 de euro pe an, in timp ce restul managerilor primesc intre 11.800 si 12.500 de euro, potrivit unui studiu realizat de firma germana de executive search Kienbaum si Camera de Comert Romano-Germana.

"Pe piata romaneasca exista variatii salariale foarte mari, atat la nivel ierarhic, cat si intre regiuni. La nivel de top management, de exemplu, exista diferente de 15-20 de ori intre veniturile anuale totale brute. Diferente mari se inregistreaza si in cazul celorlalti angajati care detin functii de conducere", spune Maria Smid, senior consultant al firmei Kienbaum.

Desi rata de crestere salariala din ultimii ani din Romania a fost printre cele mai mari din Europa, nivelul salarial inregistrat pe piata locala este mai mic decat cel inregistrat in celelalte state europene. Potrivit studiului, top managerii din Romania castiga mai putin si decat colegii lor din regiune, de exemplu, un top manager din Slovacia are un venit anual brut de 84.000 de euro, in timp ce managerii de top din Croatia si Cehia castiga peste 100.000 de euro anual.

Venitul anual brut la nivel de top management a fost, in 2008, in Romania, de 50.500 de euro, de cinci ori mai mic decat in Germania, unde venitul la nivel de top management a fost printre cele mai mari din Europa, aproximativ 280.000 de euro. La fel stau lucrurile si in ceea ce priveste veniturile la nivel de management, venitul anual brut al unui manager roman este de circa 19.500 de euro, la jumatate fata de cel al unui manager din Ungaria, care are un venit de peste 40.000 de euro. La capitolul venituri variabile, diferentele dintre pozitiile superioare si cele inferioare sunt mai mici, 73% dintre angajatii la nivel de top management beneficiaza de venituri variabile, fata de 63% dintre manageri si 60% dintre angajatii fara functii de conducere. Romania se afla pe ultimele locuri printre statele europene, insa in ceea ce priveste nivelul de crestere salariala estimat pentru anul in curs, tara noastra se situeaza pe primul loc, cu o rata de crestere de peste 12%.

Cresteri salariale semnificative se vor inregistra anul acesta si in Rusia, Cehia si in Slovacia. Germania este statul cu cea mai mica crestere salariala prognozata pentru 2009, 3,3%.

Business Standard