Romania si-a intensificat spionajul in Marea Britanie de la izbucnirea crizei, sustine un tabloid
Data publicarii: 23-02-2009 | InternationalServiciul de informatii interne al Marii Britanii, MI5, a identificat circa 20 de agentii straine, inclusiv din Romania, care si-au intensificat activitatile de spionaj pe teritoriul britanic incercand recrutarea de agenti din randul persoanelor afectate de criza, scrie The Sunday Express.
Ofiterii din MI5 - serviciul britanic de informatii interne - au descoperit ca spionii trimisi pe teritoriul britanic dispun de sume substantiale pentru a recruta acele persoane care nu-si pot plati ipotecile sau taxele scolare. Sunt vizati cu precadere specialisti din genetica, tehnologia cu laser si optica, domenii unde Marea Britanie este lider mondial. "Unii dintre cei care lucreaza in domenii ce tin de inalta tehnologie vor fi tentati sa vanda secrete pentru a-si plati ratele la casa sau alte datorii", a declarat pentru Sunday Express un ofiter din serviciile de informatii.
MI5 a identificat alte 20 de servicii straine de informatii care si-au intensificat substantial spionajul de la declansarea crizei economice. Printre ele se numara China, Rusia, Siria, Coreea de Nord, Serbia, dar si Romania si Bulgaria, scrie Sunday Express. Unii dintre spioni au acoperire diplomatica, altii actioneaza la adapostul unor misiuni comerciale.
Detalii despre activitatile lor au fost prezentate saptamana trecuta intr-un raport avand mentiunea "acces restrictionat" inmanat tuturor sefilor departamentelor guvernamentale si directorilor unor companii din industrii-cheie. Raportul avertizeaza ca "natiuni europene prietene opereaza impotriva" Marii Britanii. "E prea usor sa veghem asupra amenintarii care vine dinspre spionajul traditional si sa ne concentram asupra atacurilor din partea al-Qaida. Daca terorismul trebuie sa ramana prioritar, este foarte important sa nu pierdem din vedere nici celelalte amenintari. Spionajul impotriva Marii Britanii vine acum din multe parti, din unele pe care noi le consideram 'prietene' ", arata documentul.
Comitetul serviciilor de informatii reunite, care il consiliaza pe premierul Gordon Brown, discuta de urgenta ce masuri sa ia pentru a contracara situatia descrisa in raport. Expulzarea spionilor ar avea consecinte politice serioase, arata Sunday Express.
Articolul din tabloidul The Sunday Express este semnat de un autor specializat in teme de spionaj, Gordon Thomas, a carui ultima carte este intitulata "Secret Wars: One Hundred Years Of British Intelligence Inside MI5 and MI6" ("Razboaie secrete: 100 de ani de spionaj britanic in MI5 si MI6") , volum ce va aparea la inceputul lunii martie. Potrivit lui Thomas, doi dintre cei mai apropiati aliati din NATO ai Marii Britanii, Franta si Germania, si-au trimis cei mai buni spioni pentru a recruta oameni aflati in posturi sensibile, dar stramtorati din cauza crizei creditelor. "De la prabusirea bancilor, atat spionajul francez, cat si cel german au trimis la Londra peste 12 dintre agentii lor, fiecare specializat in recrutare, pentru a cauta persoanele potrivite", a declarat o sursa din MI5. "Cauta barbati si femei care sunt gata sa accepte bani pentru a-si mentine stilul de viata", a afirmat sursa lui Gordon Thomas.
Totusi, MI5 a fost socata realmente de intensitatea activitatilor desfasurate de francezi, care, pana in prezent, aveau o relatie stransa de lucru cu serviciile britanice in lupta impotriva terorismului. Relatia va fi insa prejudiciata serios de aceasta dezvaluire - ca nu Rusia sau China au retele active de spionaj in Marea Britanie, ci si vecinii francezi, sustine Gordon Thomas in tabloiul duminical britanic.
MI5 are o lista cu peste 100 de spioni straini care s-ar afla in Londra. Despre unii, precum cei ai CIA si Mossad (serviciul de spionaj al Israelului), Ministerul britanic de Externe este instiintat oficial (spioni "declarati"). Rusii au 35 de spioni care opereaza in afara Ambasdadei lor la Londra, iar chinezii au un numar similar, scrie The Sunday Express. Insa ingrijorarile MI5 au crescut pe masura ce criza creditelor s-a adancit. Jonathan Evans, seful MI5, si-a avertizat angajatii in privinta spionilor: "Daca pot fura o bucatica de software care le scuteste cativa ani de cercetare si dezvoltare o vor face fara ezitare. Azi, mai mult ca oricand, banii vorbesc".
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut