Almunia nu exclude realizarea unui pachet comun de ajutor pentru economiile europene in impas
Data publicarii: 23-02-2009 | InternationalUniunea Europeana ar putea fi pusa in situatia de a salva un stat UE ce se confrunta cu dificultati financiare, dar o astfel de masura este putin probabila, in special pentru statele din zona euro, a declarat comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, citat de Reuters.
State precum Ungaria si Estonia au beneficiat de asistenta din partea Uniunii Europene, iar alte state din blocul celor 27 ar putea avea nevoie un program de sustinere financiara, a declarat Almunia.
"Nu putem exclude posibilitatea ca o tara din exteriorul zonei euro sa aiba nevoie de ajutor", a spus comisarul european, in cadrul unei conferinte ce a avut loc la Madrid. "Nu credem totusi ca vom fi pusi in aceasta situatie", a adaugat oficialul.
Acesta a mai precizat ca statele din zona euro au o situatie mai buna si ca este mai putin probabil sa aiba nevoie de ajutor de la Uniunea Europeana. "In zona euro situatia este alta, atat in ceea ce priveste datoriile publice, cat si in ceea ce priveste capacitatea de a reactiona in fata recesiunii", a explicat Almunia.
Acestea sunt unele dintre cele mai puternice comentarii facute pana in prezent de un oficial european, cu privire la posibilitatea realizarii unui pachet comun de ajutor pentru economiile europene in impas.
Almunia a spus ca summitul G20 ce urmeaza sa aiba loc in aprilie la Londra va testa aptitudinile de lideri, in perioada crizei financiare. Acesta a mai precizat ca tarile trebuie sa solicite un raspuns coordonat.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut