Bancherii centrali din regiune au actionat concertat, in premiera, ca sa sustina monedele nationale
Data publicarii: 24-02-2009 | EconomieBancherii centrali din Romania, Cehia, Ungaria si Polonia au realizat, luni, o actiune concertata pentru sustinerea monedelor nationale, dupa deprecierile din ultimul timp, dar expertii subliniaza ca este nevoie ca declaratiile sa fie sprijinite de fapte concrete, pentru a disipa ingrijorarile.
La Praga, guvernatorul bancii centrale cehe, Zdenek Tuma, a spus ca deprecierea brutala a coroanei si a altor monende din regiune a fost exagerata si ca bancile centrale din regiune au cazut de acord sa-si coordoneze comentariile pe acest subiect.
Tuma a precizat, intr-un interviu acordat Reuters, ca bancile centrale din Polonia si Ungaria ii impartasesc opinia ca fluctuatiile monedelor din regiune nu au nici o legatura cu fundamentele economice si ca pietele trebuie sa tina seama de situatia fiecarei tari.
Comentariile sala au fost, de altfel, publicate la ora la care bancilor centrale din Romania si Ungaria au programat conferinte de presa. BNR anunta ca in conferinta "vor fi prezentate evolutiile pe pietele valutare din Europa Centrala si de Est".
"Este o realitate ca in prezent coordonarea este mai intensiva decat in trecut si ca impartasim opinia ca fluctuatiile valutare intr-un numar de tari nu corespunde situatiei economice reale", a mai spus Tuma.
La Bucuresti, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a spus ca nivelul actual al cursului este sustenabil, ca BNR este pregatita sa actioneze pentru a preveni miscarile destabilizatoare ale cursului de schimb si ca nu exclude revenirea pe apreciere a leului.
"O anumita ajustare a valutelor din regiune este intr-adevar necesara, dar deprecierea excesiva a monedelor locale poate crea miscari destabilizatoare in economie si trebuie evitata", a declarat Isarescu.
La Budapesta, banca centrala a Ungariei a mentinut luni dobanda cheie la 9,5%, miscare care marcheaza, probabil, o pauza sau chiar o schimbare de tendinta in ciclul de rexalare a politicii monetare din tarile Europei Centrale si de Est, dupa ce dobanzile mai mici au creat presiuni de depreciere asupra monedelor, al caror curs fusese deja afectat de deteriorarea perspectivelor economice.
Economistii saluta actiunea concertata a bancherilor centrali, dar subliniaza ca este nevoie de actiuni suplimentare pentru a se obtine efecte.
"Avem nevoie sa vedem ca aceste cuvinte sunt sustinute prin actiuni solide, dar acesta este un efort concertat al bancilor centrale pentru apararea monedelor nationale", a declarat Martin Blum, strateg al UniCredit in Viena, citat de Reuters.
"Este un semn bun ca aceste tari vorbesc concertat, au fost cam prea relaxati inainte", a adaugat el.
Nevoie de sprijin de la CE si BCE
Totusi, un sprijin din partea autoritatilor europene acordat bancilor centrale din regiune ar ajuta si mai mult, subliniaza unii analisti.
"Nu credem ca aceasta rezolva complet problemele, dar esteun pas important pentru a restabili normalitatea, mai ales daca Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana sustin aceste eforturi", a comentat Bartosz Pawlowski, analist la TD Securities.
Unele monede din zona - precum zlotul, coroana ceheasca si forintul - s-au apreciat puternic luni, recuperand pierderile anterioare, dupa ce bancherii centrali din regiune au spus ca deprecierile sunt exagerate. Moneda poloneza a castigat teren de la 4,74 la 4,565 unitati/euro, pentru a ceda apoi putin din castig, la 4,62 unitati/euro.
Forintul a urmat tendinta, fiind cotat la un moment dat cu 292,75 unitati/euro, fata de 302,8 forinti/euro in debutul sedintei, iar coroana ceha a castigat teren de la 28,825 la sub 28 unitati/euro, pentru a inchide ziua la 28,3 coroane/euro.
Leul a avut o evolutie mai degraba decorelata de regiune, incheind ziua in apropiere de nivelul de dimineata, de 4,28 lei/euro, dupa o sedinta volatila.
Deprecierea monedelor nationale din ultima perioada a majorat costurile imprumuturilor pentru familiile si companiile din Ungaria, Romania si Polonia, ce au cautat in trecut credite mai ieftine in valuta, dar i-a ajutat pe exportatori, puternic loviti de deteriorarea cererii pentru bunuri in zona euro, afectata de recesiune.
La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele grupului ministrilor de finante din zona euro, Jean-Claude Juncker, s-a aratat ingrijorat de deprecierea accentuata a multor monede nationale din estul Europei, in contextul in care investitorii cu aversiune la risc se retrag din regiune.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut