Comisia Europeana a desemnat orasul Stockholm drept capitala europeana verde in 2010

Data publicarii: 24-02-2009 | Mediu

Capitala Suediei a fost desemnata capitala europeana verde in 2010, datorita mai multor masuri luate de municipalitate ce vizeaza sistemul de epurare a apelor, reducerea nivelului de zgomot, gestionarea integrata a deseurilor, taxarea aglomerarii, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE).

Titlul care va fi detinut timp de un an promoveaza mediul urban ecologic si recunoaste eforturile depuse de autoritatile locale pentru a rezolva problemele de mediu si a imbunatati calitatea vietii locuitorilor.

In 2011, orasul german Hamburg va prelua stafeta, juriul premiind masurile de economisire a energiei in cladirile publice, potrivit Comisiei.

Un alt premiu popular - premiul Saptamanii europene a mobilitatii - a fost acordat orasului Budapesta pentru eforturile depuse pe parcursul saptamanii mobilitatii  in vederea sensibilizarii publicului la problema poluarii aerului cauzate de trafic, precum si a promovarii unor alternative ecologice. Autoritatile din capitala Ungariei au extins, de asemenea, zonele pietonale in centrul orasului, au creat o mai buna infrastructura de transport public si noi culoare pentru biciclisti, precum si parcari de tip "park and ride", unde conducatorii auto isi pot lasa autoturismele pentru a-si continua drumul cu mijloacele de transport public.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: