Ghetea vede in declaratiile guvernatorului BNR semnale privind noi atacuri speculative asupra leului

Data publicarii: 24-02-2009 | Finante-Banci

Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Radu Ghetea, a afirmat ca declaratiile de luni ale guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, semnaleaza posibilitatea unor noi atacuri speculative asupra leului.

"Sunt semne cu privire la posibile noi atacuri concertate asupra leului, insa BNR este pregatita sa faca fata acestora", a spus Ghetea.

Guvernatorul BNR a declarat luni, intr-o miscare concertata cu sefii bancilor centrale din Ungaria, Cehia si Polonia, ca nivelul actual al cursului de schimb este sustenabil, ca BNR este pregatita sa actioneze pentru a preveni miscarile destabilizatoare ale cursului si ca nu exclude revenirea pe apreciere a leului.

"O anumita ajustare a valutelor din regiune este intr-adevar necesara, dar deprecierea excesiva a monedelor locale poate crea miscari destabilizatoare in economie si trebuie evitata", a spus Isarescu.

Ghetea a mentionat ca in prezent nu este cazul ca ARB sa solicite reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) ale bancilor pentru lei si valuta, deoarece aceasta ar crea o noua oportunitate "ca o parte din lichiditatile bancilor din Romania sa plece din tara la bancile-mama".

"Acesta a fost si raspunsul pe care l-am primit de la BNR cand am solicitat acest lucru", a spus Ghetea.

In prezent, BNR impune bancilor comerciale rezerve minime obligatorii de 40% din pasivele in valuta si de 18% din cele in lei.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: