Erste despre listarea BCR: 2009 nu este anul in care sa listezi o banca

Data publicarii: 27-02-2009 | Finante-Banci

Directorul financiar al Erste Bank, Manfred Wimmer, a declarat vineri ca Erste vrea sa amane listarea Bancii Comerciale Romane (BCR) deoarece evolutia pietei de capital din acest an face ca listarea unei banci sa fie o optiune gresita.

Wimmer a mai precizat ca BCR se bucura si de sprijinul celorlalti actionari importanti ai sai, cele 5 Societati de Investitii Financiare (SIF), in decizia de amanare a listarii.

"Am avut in ultimul timp o relatie foarte buna cu SIF-urile si vrem sa ajungem la un consens al actionariatului in aceasta decizie", a spus Wimmer.

Pe de alta parte, el a mai spus ca Erste nu a discutat inca cu autoritatile romane despre amanarea listarii.

Erste s-a angajat sa listeze BCR in cel mult trei ani prin contractul de privatizare, termen care expira anul acesta.

Si directorul executiv al Erste, Andreas Treichl, a declarat vineri ca listarea BCR  ar trebui sa fie amanata pana la momentul oportun din cauza conditiilor proaste de pe pietele de capital din aceasta perioada.

"Credem ca ar fi mai intelept sa asteptam momentul oportun pentru listarea BCR", a spus Treichl.

Erste Group Bank detine 69,3063% din capitalul BCR, SIF Moldova, SIF Banat - Crisana, SIF Transilvania si SIF Muntenia - cate 6%, iar SIF Oltenia are o participatie de 6,1175%.
 
Erste nu exclude o majorare de capital la BCR in 2009, in functie de evolutia provizioanelor
 
Erste Bank nu exclude o majorare de capital la subsidiara sa din Romania, Banca Comerciala Romana (BCR), pentru acest an, daca evolutia provizioanelor o va cere, a spus vineri directorul financiar (CFO) al Erste Bank, Manfred Wimmer.

Pe fondul deteriorarii conditiilor macroeconomice in tarile in care opereaza Erste Bank, costul riscului a crescut de peste doua ori anul trecut, de la 455 milioane euro in 2007 la 1,071 miliarde euro. Din aceasta valoare, 11,3% erau costuri legate de piata romaneasca.

Pentru Erste, deteriorarea conditiilor macroeconomice a presupus majorarea nivelurilor provizioanelor, pe toate pietele pe care opereaza Erste.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: