OTP Bank poarta discutii cu BERD pentru un imprumut de aproximativ 200 milioane euro

Data publicarii: 08-04-2009 | International

OTP Bank poarta discutii cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) pentru un imprumut subordonat ce ar putea depasi cele 200 de milioane euro anuntate in presa, a declarat un director al bancii, citat de Reuters.

Dimitry Zinkov, directorul executiv al diviziei ucrainene a OTP, a spus ca grupul poarta inca discutii cu BERD, insa decizia ar putea fi luata la jumatatea lunii mai.

"Va avea loc o reuniune anuala a BERD la mijlocul lunii mai, la Londra, si cred ca, pana atunci, se va hotari sub ce forma si in ce masura va participa BERD la capitalul OTP", a spus Zinkov.

Oficialul a spus ca suma este inca in discutie, sursele estimeaza ca este vorba despre 200 milioane euro, insa cifra ar putea fi mai mare.

Guvernul Ungariei a decis luna trecuta sa acorde bancii OTP, prezenta in Romania, un imprumut de 400 miliarde forinti (1,84 miliarde dolari), pentru a sustine creditarea interna.

OTP si-a revizuit saptamana trecuta profitul net consolidat din 2008 in scadere cu 21,6%, echivalent cu circa 60 miliarde forinti (198,5 milioane euro), la 240,5 miliarde forinti, dupa ce activele  intangibile s-au depreciat mai puternic decat estima banca in raportul initial. Profitul net OTP din 2008, incluzand elementele exceptionale, a fost anuntat initial la nivelul de 302,8 miliarde forinti.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: