Liderii G20 vor incerca vineri sa isi armonizeze din nou raspunsul fata de criza internationala
Data publicarii: 23-04-2009 | InternationalMinistrii de finante din G20, cele mai industrializate 20 de state, se vor intruni vineri la Washington pentru discutarea unor noi masuri de temperare a crizei economice, dupa summitul de la inceptului lunii aprilie, la care au participat si sefii statelor sau guvernelor, informeaza AFP.
Reuniunea va fi precedata de o intrunire intre ministrii economiei si finantelor si presedintii bancilor centrale ai statelor din Grupul celor sapte (G7), cele mai bogate sapte tari, o intalnire traditionala inaintea celor ale Fondului Monetar International (FMI) si Bancii Mondiale, care vor avea loc la sfarsitul acestei saptamani, tot la Washington.
Intr-un discurs sustinut miercuri, secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, nu a facut referiri la G7, forumul care reuneste cele mai dezvoltate state din lume, si anume Germania, Italia, Canada, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Italia si Japonia.
In schimb, acesta a vorbit de mai multe ori despre G20, noua structura care include G7, Uniunea Europeana (UE), dar si Africa de Sud, Arabia Saudita, Argentina, Australia, Brazilia, China, Coreea de Sud, India, Indonezia, Mexic, Rusia si Turcia.
In cadrul ultimei intruniri G7 de la Washington, din octombrie, Statele Unite au evitat sa ofere sfaturi in ceea ce priveste o buna guvernare economica, asemenea actiunilor din trecut.
"Noi, Statele Unite, suntem in mare parte responsabili de ceea ce s-a intamplat", iar globalizarea nu a temperat criza, a declarat Geithner.
"Restul lumii are nevoie ca economia si sistemul financiar al Statelor Unite sa revina la normal, in timp ce noi avem nevoie ca restul economiilor sa se stabilizeze, daca vrem prosperitate la nivel national", a mai spus Geithner, cerand o crestere a cooperarii internationale.
Miercuri, FMI a raportat estimarile privind performantele economice din 2009 si 2010, aratand ca cel mai plauzibil scenariu indica o scadere a produsului intern brut la nivel mondial cu 1,3% anul acesta, pentru ca mai apoi sa creasca cu 1,9% anul viitor.
Potrivit lui Geithner, reuniunea de vineri ofera "o ocazie pentru continuarea angajamentelor luate in cadrul intrunirii G20 de la Londra".
Liderii statelor membre, care genereaza 87% din bogatia globala, s-au obligat sa cooperare indeaproape pentru revenirea cresterii economice si reformarea institutiilor financiare.
Oficialul american a mai spus miercuri ca va insita in fata partenerilor sai pentru continuarea programelor de sustinere a economiei. Pericolul cel mai mare, in opinia lui Geithner, este ca guvernele sa relaxeze eforturile prea devreme.
Intrunirea dintre G7 si G20 ar trebui sa permita avansarea reformelor de reglementare, desi mai mult la nivel national, decat international.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut