Consortiul Vinci-Aktor va construi tronsonul Comarnic - Brasov pentru 1,507 miliarde euro

Data publicarii: 13-05-2009 | Economie

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Radu Berceanu, a anuntat, miercuri, ca, in urma licitatiei, consortiului Vinci-Aktor i-a fost atribuita construirea sectorului Comarnic -Brasov pentru 1,5 miliarde euro, iar in contract este stipulata suma de 21,18 milioane euro/km de autostrada.

"In afara de comisia MTI si CNADNR, formata din sapte persoane, am mai avut si cateva comisii tehnice ajutatoare care au avut un rol in a stabili aspectele de natura juridica si tehnica. Este primul tronson in concesiune si speram ca intr-un an sa se inceapa constructia, iar in patru ani sa fie terminata", a spus Berceanu.

Potrivit directorului Directie de Specialitate din CNADNR, Dana Galbeni, pentru acest tronson, exproprierile sunt realizate in proportie de 80%. De asemenea, aceasta a explicat ca lucrarile vor incepe dupa realizarea inchiderii financiare, care dureaza aproximativ sase luni, si dupa realizarea expropierilor, care vor fi facute in functie de banii de la buget.

Dana Galbeni a mai spus ca valoare contractului de consultanta cu firmele Tuca, Zbarcea si Asociati, Louis Berger si Credit Invest este de 3,9 milioane euro.

In legatura cu taxa de autostrada, atat Radu Berceanu cat si Dana Galbeni au precizat ca pretul s-a stabilit in euro/axa, respectiv 1,75 euro/axa pe 100 km pentru un autoturism. S-a estimat astfel o taxa de 1,80 euro pentru tronsonul Comarnic-Brasov.

De asemenea, CNADNR, daca nu va expropria terenurile intr-un an si jumatate, va plati penalitati. Acestea inca nu au fost stabilite, dar vor fi mentionate cand se va semna contractul. In plus, in contract exista penalitati si pentru constructor, acesta obligandu-se sa respecte termenul de 30 de ani al contractului de concesiune. Dupa acest termen, statul roman va putea lua o decizie in ceea ce priveste administrarea portiunii sau va putea face o noua licitatie de concesionare.

Concesiunea presupune ca firmele sa construiasca autostrada din fonduri proprii, urmand ca de la data cand se preia amplasamentul statul sa achite pe o perioada de 26 de ani 180 milioane de euro pe an.

Directorul din cadrul CNADNR a explicat si motivele pentru care celalalt consortiu - Astrada Concession - nu a fost admis. In caietul de sarcini, consortiul Astrada Concession nu a respectat latimea podurilor, care nu corespunde standardelor romanesti. De asemenea, nu a respectat numarul spatiilor de servicii, si anume distanta maxima admisa intre spatii. Totodata, Astrada Concession nu a avut confirmarea creditului de refinantare de 2% din partea bancilor.

Vinci Concession si Vinci Construction fac parte din Grupul Vinci, care a fost infiintat in 1899 de inginerii francezi Alexandre Giros si Louis Loucheur.

Vinci Concession a realizat, in 2008, venituri de 4,7 miliarde de euro si un profit net de 756 milioane euro. Compania are 17.000 de angajati.

In ceea ce priveste Vinci Construction, firma a realizat, anul trecut, venituri de 15,7 miliarde de euro, un profit net de 527 milioane de euro si are 72.000 de angajati.

Veniturile consolidate ale Grupului Vinci au totalizat in primul trimestru al anului sapte miliarde de euro, in scadere cu 2,6%, comparativ cu perioada similara a anului 2008. De asemenea, veniturile Grupului realizate in Franta au insumat 4,4 miliarde de euro, in scadere cu  6,2%, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

In schimb, cele realizate in afara Frantei au crescut cu 4,2%, comparativ cu perioada 1 ianuarie - 31 martie 2008, la 2,6 miliarde de euro. Veniturile generate in afara Frantei reprezinta 37% din totalul celor realizate in primul trimestru al acestui an.

Aktor este una dintre cele mai mari companii de constructii din Grecia, fiind membra a Grupului Ellaktor. In 2008, Grupul elen a inregistrat o cifra de afaceri consolidata de peste 1,9 miliarde de euro, in crestere cu 109% comparativ cu 2007. Profitul inainte de plata dobanzilor si a impozitelor (EBIT) a inregistrat o crestere de 170%, comparativ cu cel din anul 2007, la 218 milioane euro.

Trei consortii au depus ofertele pentru atribuirea contractului de concesiune pentru lucrarile la autostrada Bucuresti - Brasov,  tronsonul Comarnic- Brasov, a anuntat, la sfarsitul lunii februarie, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR).

Din partea ofertantilor preselectati au fost depuse trei oferte, respectiv consortiul format din Vinci Concession - Aktor Concession - Vinci Construction Grand Projets - Aktor, consortiul Astrada Concession, format din Strabag AG, Egis Projects, Eurovia Construct International, Housing & Construction Holding Co. Ltd, precum si consortiul Autostrada A3 Comarnic - Brasov, format din Bilfinger Berger - Porr. Durata concesiunii pentru toate cele trei consortii este de 30 de ani.

Tronsonul Comarnic - Brasov are o lungime de 58 km si este considerat cel mai dificil tronson din cadrul viitoarei autostrazi Bucuresti - Brasov.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: