Vanzarile globale de telefoane mobile au scazut cu 9,4% in primul trimestru din 2009

Data publicarii: 21-05-2009 | International

Vanzarile globale de telefoane mobile au scazut cu 9,4% in primul trimestru din 2009, in contextul in care consumatorii au redus drastic cheltuielile, se arata intr-un raport al companiei de cercetare Gartner, conform Reuters.

De asemenea, industria telefoanelor mobile a fost grav afectata, dupa ce magazinele de vanzare cu amanuntul au inregistrat o crestere a stocurilor de telefoane, dupa scaderea masiva a cererii, la finele lui 2008.

Gartner a anuntat ca stocurile au scazut cu 25 milioane unitati in primul trimestru, iar procesul va continua si in perioada aprilie-iunie, insa intr-un ritm mai lent.

Compania si-a reluat estimarile conform carora vanzarile de telefoane mobile vor scadea cu circa 4% in 2009, comparativ cu 2008. De asemenea, productia de telefoane va scadea cu aproximativ 10% in 2009, din cauza reducerii stocurilor.

Vanzarile de telefoane cu tehnologie avansata, precum iPhone, au urcat cu 12,7% in termeni anuali, in primul trimestru.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: