In Mamaia se va construi o copie a hotelului Burj Al Arab din Dubai

Data publicarii: 21-05-2009 | Diverse

Vom avea si noi Burj Al Arab-ul nostru. Potrivit cotidianului Gandul, un fond de investitii din Asia a cumparat un teren in Mamaia pe care intentioneaza sa construiasca o copie la scara mai mica a singurului hotel de 7 stele din lume.

Hotelul va fi construit in centrul statiunii Mamaia, dar pe malul lacului Siutghiol. Va avea 8 etaje cu 17 apartamente de lux si va fi o copie, dar la scara mai mica, a hotelului Burj al Arab din Dubai.

Informatia a fost confirmata de firma Escif Properties, fostul proprietar al terenului de pe malul lacului.

Fondul de investitii din Asia a platit deja 500.000 de euro pentru acest teren cu o suprafata de 442 de metri patrati, dar si pentru proiectul constructiei si pentru certificatul de urbanism.

Proiectul se va numi Boutique Hotel si va fi plasat in apropierea altor 2 hoteluri de lux din statiune. Locul a fost ales si datorita faptului ca in statiunea Mamaia, in ultimii ani s-a organizat Class One Romanian Grand Prix, Formula 1 pe apa, un eveniment la care au fost invitati oameni importanti cu bani din intreaga lume.

gandul.info via Realitatea.net

Ultimele stiri pe BankNews.ro: