BCR plateste dobanda de 3,59 lei aferenta celui de-al cincilea cupon al obligatiunilor emise

Data publicarii: 21-05-2009 | Finante-Banci

Banca Comerciala Romana (BCR) va plati de saptamana viitoare dobanda aferenta celui de-al cincilea cupon al obligatiunile corporative emise in 2006 si listate pe piata locala de capital, in valoare de 3,59 lei/unitate, a anuntat joi banca.

Obligatiunile corporative emise de BCR beneficiaza de o dobanda fixa de 7,25% pe an. Data de referinta pentru actualul cupon este 22 mai, iar plata se va face incepand cu 28 mai.

Plata dobinzii va fi efectuata de banca pentru toti detinatorii de obligatiuni inregistrati la data de referinta.

Pentru cuponul urmator, aferent perioadei 28 mai - 27 noiembrie, valoarea dobanzii aferente unei obligatiuni va fi de 3,65 lei/unitate.

Obligatiunile emise de BCR sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti din 29 martie 2007, iar data scadenta este 28 noiembrie 2011. Banca a emis in 2006 circa 2,43 milioane de obligatiuni, cu o valoare a principalului de 100 lei, ceea ce a ridicat emisiunea la 242,83 milioane lei.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: