Pogea cere revocarea lui Marcu Nicu din calitatea de reprezentant al Finantelor in CNI
Data publicarii: 12-06-2009 | Finante-BanciMinistrul Finantelor si cel al Economiei cer Senatului revocarea presedintelui CNI, Marcu Nicu, din calitatea de reprezentant al Finantelor in CNI, invocand neindeplinirea atributiilor legale, iar secretarul de stat din MFP, Bogdan Dragoi, este propus pentru a reprezenta institutia in acest for.
"Avem rugamintea de a propune plenului Senatului revocarea domnului Nicu Marcu din functia de membru titular al CNI pentru neindeplinirea atributiilor legale, precum si inlocuirea sa cu un alt reprezentant al Ministerului Finantelor Publice in cadrul acestui organism, respectiv domnul Bogdan Alexandru Dragoi", se arata in scrisoarea trimisa de ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, si de ministrul Economiei, Adriean Videanu, presedintelui Comisiei Juridice din Senat, Toni Grebla. Scrisoarea este datata 9 iunie.
Presedintele Comisiei juridice din Senat, social-democratul Toni Grebla, a confirmat vineri, pentru NewsIn, ca a primit joi o scrisoare referitoare la cazul lui Marcu Nicu, pe care a adresat-o Biroului Permanent, cel care ar trebui s-o distribuie membrilor Comisiei.
In document se invoca faptul ca, potrivit unei sesizari a reprezentantului PDL in CNI, Stefanita Prisacaru, Nicu Marcu ar fi incalcat legea ANI prin modificarea Regulamentului de desfasurare a sedintelor CNI "ocazionata de constituirea Comisiei de Evaluare a activitatii presedintelui ANI" si ca nu a respectat regulile impuse de acelasi regulament in ceea ce priveste comunicarea cu alte entitati publice si private.
"Prin scrisoarea adresata presedintelui Senatului, Comisiei Juridice si Comisie de Abuzuri din Senatul Romaniei, precum si ministrului Finantelor, de catre domnul Stefanita Prisacaru, membru al CNI (reprezentantul PDL in CNI n.r.) se semnaleaza savarsirea de nereguli de catre presedintele acestui consiliu, domnul Marcu Nicu, in exercitarea atributiilor sale legale", se arata in scrisoarea semnata de ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea si de ministrul Economiei, Adriean Videanu.
Cei doi ministri semnatari mai invoca in scrisoare faptul ca Marcu Nicu a fost desemnat reprezentant al Ministerului Economiei si Finantelor in CNI, in calitatea sa secretar general al ANAF, insa acesta a fost revocat din functia de la ANAF de premierul Emil Boc, iar Ministerul Economiei si Finantelor a fost desfiintat.
"(...) Dansul a fost numit de fostul Minister al Economiei si Finantelor, ca atributie a acestui minister pe domeniul finante publice, iar (...) Ministerul Economiei si Finantelor s-a desfiintat, activitatea si structurile specializate pe domeniul finantelor fiind preluate de Ministerul Finantelor Publice", se arata in document. "(...)Domnul Marcu Nicu nu mai poate fi considerat reprezentant al MFP", conchid autorii.
Consiliul National de Integritate (CNI) este forul care supravegheaza actvitatea Agentiei Nationale de Integritate (ANI). Marcu Nicu, reprezentant al Ministerului Economiei si Finantelor in CNI, a fost desemnat presedinte al Consiliului in iulie 2007.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall