Dinu Patriciu preia cu 52 mil euro doua fonduri cu portofolii imobiliare de 1,2 miliarde euro

Data publicarii: 12-06-2009 | Afaceri

Fondul Black Sea Global Properties Limited, controlat de Dinu Patriciu, preia, printr-o investitie de circa 52 mil euro, doua fonduri imobiliare, Deutsche Land si Rutley, cu plasamente mai ales in Germania, cu portofolii de 1,2 mld euro si datorii totale de aproape 1 mld euro, la finalul lui 2008.

Noile plasamente imobiliare ale fondului controlat de Dinu Patriciu au in comun nivelul inalt al datoriilor, dupa pierderi suferite anul trecut, si expunerea mare pe piata imobiliara din Germania.

Astfel, Rutley European Property, cu plasamente mai ales in spatii comerciale din Germania, a afisat o pierdere de 77,5 milioane lire sterline pentru anul 2008, cauzata in mare parte de deprecierea valorii activelor detinute, in ciuda faptului ca venitul obtinut din inchirieri a crescut in perioada analizata. Calculata in euro, valoarea portofoliului Rutley a scazut cu 12% in 2008. Rutley controla la sfarsitul anului trecut active in valoare de 569,3 milioane lire sterline (597,9 milioane euro).

Circa 64% din portofoliul de active imobiliare al Rutley era concentrat pe piata din Germania, urmand apoi Suedia (14%), Polonia (12%), Olanda (5%), Belgia (3%) si Franta (2%).

La sfarsitul anului 2008, Rutley avea datorii de 476 milioane euro, majoritatea acestora (aproximativ 60%) fiind scadente pana in 2012. Rutley controla la sfarsitul anului trecut active in valoare de 569,3 milioane lire sterline, conform raportului financiar.

Black Sea Global Properties Limited (BSGP), o subsidiara a Rompetrol Holding SA, firma controlata de Dinu Patriciu, ofera pentru preluarea Rutley doar 12,5 milioane lire sterline (14,7 milioane euro), pret la care valoare totala a firmei este evaluata la circa 446,58 milioane lire sterline, daca se tine cont de datoriile nete la finalul anului trecut.

Pretul oferit de fondul lui Dinu Patriciu este cu 13% sub cel de inchidere de la bursa londoneza din sedinta de joi, de 6,88 pence/actiune. Titlurile Rutley European Property, listate pe bursa din Londra, au pierdut 73% din valoare in ultimul an, la cotatia de inchidere a sedintei de joi, de 6,88 pence/actiune. In sedinta de vineri, titlurile companiei erau in depreciere cu 5,5% in jurul orei 15:30, ora Romaniei, fiind cotate cu 6,5 pence.

In ceea ce priveste a doua investitie, Deutsche Land plc, intr-o prima faza, fondul detinut de Dinu Patriciu plateste in total 11,4 milioane lire sterline (13,4 milioane euro) pentru actiunile emise in cadrul unei majorari de capital, in urma careia va detine 29,9% din companie, cu plansamente preponderent pe pietele imobiliare din Germania si Olanda.

Astfel, Black Sea Global Properties plateste 12 pence/actiune in cadrul majorarii, in urma careia preia 94,93 milioane de actiuni ale Deutsche Land.

Intr-o a doua faza, fondul lui Dinu Patriciu va subscrie integral la o alta majorare de actiuni, de 167,49 milioane de titluri, la acelasi pret, de 12 pence/actiune, in urma careia ajunge la o detinere de 54,1% din capitalul Deutsche Land. Pretul pe care va trebui sa il plateasca Black Sea Global Properties in a doua majorare este de 23,6 milioane euro (20,1 milioane lire sterline).

Operatiunea trebuie aprobata de autoritatile de supraveghere britanice si, daca primeste acordul, va obliga Black Sea Global Properties la o oferta generala de preluare a restului actiunilor. Directorii Deutsche Land au intentia sa recomande actionarilor sa accepte preluarea actiunilor de catre fondul controlat de Dinu Patriciu, potrivit comunicatului de vineri al companiei.

Fara a lua in calcul o eventuala oferta pentru preluarea restului actiunilor Deutsche Land dupa cele doua majorari de capital, investitia totala a Black Sea Global Properties in preluarea celor doua fonduri se situeaza la circa 51,7 milioane euro (14,7 milioane euro in Rutley si 37 milioane euro pentru a ajunge la o detinere de 54,1% din capitalul Deutsche Land).

Valoarea in euro a fost calculata la cursul de referinta publicat vineri de Banca Centrala Europeana (BCE), de 0,8507 lire sterline/euro.

Deutsche Land a inregistrat pierderi nete de 69 milioane euro in 2008, conform standardelor IFRS, conform datelor de pe site-ul companiei. Portofoliul de proprietati era evaluat la finalul anului trecut la 560,1 milioane euro si era format din 54 de proprietati comerciale si 15 active din sectorul rezidential. 

Deutsche Land avea datorii de 482,8 milioane euro la finalul lui 2008.

Compania s-a declarat ingrijorata de reducerea posibilitatilor de a obtine imprumuturi atat pe termen scurt cat si lung si daca pretul proprietatilor va continua sa scada in 2009, anumite imprumuturi ar putea fi puse sub presiune.

Insumate, datoriile celor doua companii preluate de Black Sea Global Properties se ridicau la circa 959 milioane euro la finalul anului trecut.

Portofoliile imobiliare detinute de cele doua companii preluate de fondul lui Dinu Patriciu valorau 1,16 miliarde euro la finalul anului trecut.

Omul de afaceri Dinu Patriciu este implicat in investitii imobiliare de peste 600 milioane euro, numai in Romania

In martie 2008, Patriciu a anuntat ca a cumparat un teren de 150.000 metri patrati, in spatele Casei Presei Libere, pe care urmeaza sa construiasca noul sediu al Rompetrol, 1.000 de apartamente si unde vor exista spatii de inchiriere si pentru alte companii. Aceasta investitie se ridica la 200 milioane euro. Constructia, ce ar fi trebuit sa fie gata in doi ani, este realizata  impreuna cu un fond imobiliar. Dinu Patriciu a mai spus atunci ca terenul a fost cumparat in anul 1991, dar ca valoarea lui a crescut de atunci.

Doua luni mai tarziu, in mai 2008, Grupul Rompetrol informa printr-un comunicat ca a creat un parteneriat pentru realizarea Smart City, ansamblu urbanistic a carei investitie este estimata la 300 milioane euro. Grupul de investitori este format din Immorent (societate membra a Erste Group), Grupul Rompetrol si familia Patriciu. Finantarea proiectului este asigurata de Erste Bank. Smart City se doreste a fi unul dintre cele mai moderne proiecte arhitecturale din Europa si este situat la mica distanta de centrul Bucurestiului, in zona de nord, in apropierea lacului Baneasa. Suprafata intregului proiect este de 150.000 mp construiti si cuprinde cladiri de birouri de clasa A (50.000 mp), spatii comerciale si locuinte cu un standard ridicat (100.000 mp).

In decembrie 2008, compania Black Sea Global Porperties (BSGP), controlata de omul de afaceri Dinu Patriciu prin interemediul Rompetrol Holding SA, a facut o oferta de 37,8 milioane de euro pentru preluarea fondului de investitii Fabian Romania, la care mai detine deja 25,2% din actiuni. Datoriile nete ale Fabian Romania se ridicau in aprilie la 76,1 milioane de euro, potrivit datelor anuntate de companie pe bursa de la Londra. Compania detinea participatii la mai mult de 10 proiecte imobiliare in Romania. Valoarea neta a proprietatilor se ridica la circa 85 milioane de euro. Fabian Romania a fost infiintata in 2005, pentru realizarea de investitii in principalele sectoare ale pietei imobiliare din Romania.  

De asemenea, la 17 aprilie 2009, Black Sea Global Properties Limited, o subsidiara indirecta detinuta integral de Rompetrol Holding SA, a anuntat ca a achizitionat 150.000 actiuni la Rutley European Property Limited, companie specializata pe investitii in spatiile comerciale din Europa Centrala.Apoi, la 12 iunie 2009, Rutley a anuntat ca  BSGP vrea sa preia Rutley integral. BSGP ofera 6 pence pentru fiecare actiune a Rutley, ceea ce evaluaza capitalul firmei la aproximativ 12,5 milioane lire sterline. De asemenea, confera companiei o valoare de piata de circa 446,58 milioane lire sterline, inclusiv datorii nete de aproximativ 434 milioane lire sterline, la 31 decembrie, 2008.  

Dinu Patriciu devine unul dintre cei mari proprietari de birouri din Capitala, odata cu finalizarea imobilului Cubic Center din zona Pipera, avand o suprafata de 27.400 de metri patrati. Fabian a semnat in urma cu doi ani un contract de tip forward-purchase, care prevedea preluarea integrala a imobilului la finalizare, intr-o tranzactie care s-ar putea ridica la 60 de milioane de euro.

NewsIn