Expertii financiari cred ca reforma propusa de administratia Obama nu va da roade
Data publicarii: 18-06-2009 | InternationalReorganizarea legislatiei financiare propusa miercuri de catre presedintele american Barack Obama a fost primita cu scepticism de multi economisti, care sunt de parere ca efectele vor fi sub asteptari, conform unei analize publicate de AFP.
Necesitatea unei reforme, menite a elimina lacunele ce au permis sectorului financiar american sa isi asume riscuri foarte mari, nu este contestata de nimeni, scrie AFP.
"In general, reforma urmeaza principii pe care toti dorim sa le vedem apricate, insa exista si ocazii pierdute", a declarat Douglass Elliott, economist al Brookings Institution.
Acesta s-a declarat dezamagit de faptul ca intreaga arhitectura financiara globala va ramane fundamental neschimbata, in ciuda discursurilor administratiei americane.
Prin crearea unui numar ridicat de autoritati paralele de reglementare exista posibilitatea ca grupurile financiare sa isi modifice constant statutul pentru a scapa de vigilenta autoritatilor , cum a procedat banca Washington Mutual, ce a dat faliment in septembrie 2008.
"Momentan ne aflam intr-un moment in care puteam pune capat conflictelor juridice si razboaielor ideologice ce sustin o structura arhaica incapabila de prevenire si gestionare a unor crize", a declarat Hal Schott, profesor de finante la Harvard si director al Comisiei de reglementare a pietelor financiare, grup independent creat in 2006.
"Reforma finala trebuie sa fie mult mai cuprinzatoare decat de propune acum administratia Obama", a adaugat acesta.
Unul dintre aspectele cele mai criticate a fost rolul atribuit Federal Reserve, sistemul american de banci centrale, care va monitoriza institutiile financiare a caror prabusire ar ameninta sistemul, chiar daca acestea nu au nicio legatura cu sectorul bancar.
Fuzionarea unor autoritati de reglementare "are logica", este de parere Diana Furchtgott-Roth, de la Hudson Institute, insa aceasta s-a declarat impotriva reformei menite a oferi guvernului puterea de a prelua controlul marilor companii in cazul in care acestea ar fi amenintare de faliment.
"Ideea ca statul va prelua controlul grupurilor ce ar putea intra in faliment si care sunt "prea mari pentru a esua" reprezinta o invitatie la clientelism politic", a precizat Roth.
Critici dure au venit si din partea sectorului financiar, ingrijorat ca guvernul ii va confisca o parte din libertatea de actiune.
Proiectul administratiei americane va "ingreuna si mai mult activitatea pietelor financiare cu reglementari inutile care vor genera costuri si astfel vor reduce calitatea serviciilor financiare, furnizand avantaje competitive celor mai mari si mai putin inovatoare companii", a declarat presedintele companiei Euro Pacific Capital, Peter Schiff.
Presedintele Asociatiei americane a bancilor, Edward Yingling, considera reforma ca fiind "vasta si controversata insa foarte dificil de trecut prin Congres, urmand a genera un nivel ridicat de incetitudine pe pietele financiare".
Presedintele Barack Obama a spus miercuri ca planul sau destinat schimbarii sistemului de supraveghere a sectorului financiar este necesar pentru remedierea problemelor legate de asumarea excesiva de riscuri, ce au stat la baza intrarii economiei intr-o lunga perioada de recesiune.
Propunerea, ce va trebui aprobata de Congres, descrie ce mai mare schimbare a regulilor din acest sector, din ultimii 70 de ani, adaugand o serie de reguli suplimentare ce se vor aplica in cazul marilor companii.
Astfel, se va crea o agentie pentru monitorizarea produselor financiare destinate consumatorilor, Federal Reserve va supraveghea companiile considerate prea mari ca sa esueze, si va aduce fondurile de risc si pe cele private sub supraveghere federala.
Banca centrala va supraveghea toate institutiile financiare considerate riscante, decizie menita sa corecteze greselile care au dus la prabusirea Bear Stearns Cos. si Lehman Brothers Holdings Inc. Federal Reserve va monitoriza nu numai bancile, dar si marile companii, precum asiguratorii sau fodurile de risc, ale caror legaturi pun in pericol intregul sistem financiar.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut