Raiffeisen Bank si RevEurope lanseaza cardul de debit preplatit cu optiunea de plati prin mobil

Data publicarii: 19-06-2009 | Finante-Banci

Raiffeisen Bank si RevEurope marcheaza o premiera pe piata cardurilor din Romania, odata cu lansarea cardului de debit preplatit Visa Raiffeisen Bank. Acesta este singurul card preplatit care le permite romanilor sa trimita bani in tara direct de pe telefonul mobil, fiind in acelasi timp primul card de debit preplatit emis de o institutie bancara romaneasca. Clientii pot obtine acest card de la o serie de agentii Raiffeisen Bank din Bucuresti, iar in viitorul apropiat si de la comercianti. 

Destinat tinerilor care folosesc numerarul si fac tranzactii pe internet, cardul de debit preplatit Visa Raiffeisen Bank le ofera detinatorilor libertatea si siguranta pentru a face plati electronice. Clientii care solicita cardul si il alimenteaza cu numerar pot face cumparaturi online, pot efectua plati acolo unde cardurile de debit Visa sunt acceptate, pot retrage numerar de la bancomatele din toata lumea si pot folosi serviciul mobil integrat YAP pentru a transfera bani prietenilor si familiilor in tara sau pentru a-si verifica soldul direct de pe telefon, printr-un simplu SMS.

Principalele avantaje oferite sunt: cardul este disponibil imediat, pe baza completarii unei cereri-contract, fara a fi necesara deschiderea unui cont curent; suma disponibila pe card este suma incarcata anterior de client, ceea ce limiteaza riscul la tranzactiile pe internet, iar alimentarea cu numerar se poate face la unitatile bancare si la comerciantii agreati.

"Grupul Raiffeisen International si RevEurope colaboreaza pentru a promova solutii moderne de plata in tarile in care activeaza, incepand, iata, cu Romania. Suntem bucurosi ca prin cardul de debit preplatit Visa Raiffeisen Bank putem oferi inca o noutate pietei bancare, un produs inovator dedicat acelor clienti care cauta o alternativa flexibila, sigura si accesibila a numerarului" a declarat Razvan Munteanu, vicepresedintele Diviziei Retail a Raiffeisen Bank.

Redactia BankNews.ro