Aproximativ 800 de angajati British Airways vor lucra o luna fara salariu

Data publicarii: 26-06-2009 | International

Aproximativ 7.000 de angajati ai companiei aeriene British Airways (BA) au acceptat sacrificiile financiare menite a sustine firma intr-o perioada dificila din punct de vedere economic, dintre care 800 vor munci o luna fara salariu, a anuntat BA, conform AFP.

Dintr-un total de 40.000 angajati pe plan mondial, 6940 au raspuns apelului emis de grup, care le-a propus in urma cu cateva saptamani sa accepte, voluntar, reduceri salariale sau perioade de munca neplatite, relateaza AFP.

Aceste masuri ar trebui sa permita companiei, care a suferit pierderi masive in ultimul an financiar, sa economiseasca pana la 10 milioane de lire sterline (circa 12 milioane euro), a estimat BA.

Directorul general al companiei, Willie Walsh, care a renuntat la salariul pe o luna, a salutat "raspunsul fantastic" al angajatilor si le-a multumit pentru ajutorul acordat grupului. Oficialii companiei estimeaza ca vor face propuneri similare, pana la finele anului, salariatilor care nu au luat parte la program.

British Airways Plc, cea de-a treia companie aeriana din Europa, a raportat primele pierderi anuale din 2002, din cauza scaderii traficului de pasageri, in contextul recesiunii economice globale.

BA a avut pierderi nete anuale de 375 milioane lire sterline (595 milioane dolari) in anul fiscal incheiat pe 31 martie, fata de un profit de 712 milioane lire sterline, anul trecut, arata un comunicat al companiei, publicat vineri. Totusi, in perioada analizata, compania a avut vanzari in crestere cu 2,7%, la 8,92 miliarde lire sterline.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: