Capii Bisericii Ortodoxe vor putea castiga mai mult decat membrii Guvernului si Parlamentului

Data publicarii: 01-07-2009 | Politica

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane ar putea castiga 14,5 salarii minime brute pe economie (8.700 lei), la fel ca primul ministru, in timp ce un episcop si un episcop-vicar patriarchal pot castiga 13 salarii minime pe economie (7.800 lei), mai mult decat deputatii si senatorii alesi in Parlament.

Un arhiepiscop major si un mitropolit in Biserica Ortodoxa Romana (BOR) sau Biserica Romano-Catolica ar urma sa castige 13,85 salarii minime pe economie (8.310 lei, calculat la nivalul actual de 600 lei al salariului minim brut), la fel ca un ministru de stat.

La randul lor, arhiepiscopii si "sefii de cult" (mitropolit, episcop, muftiu, sef rabin, presedinte uniune si presedinte) ar putea castiga 13,7 salarii minime pe economie (8.220 lei), la fel ca ministrii.

Prim-rabinul figureaza in grila unica de salarizare la acelasi nivel cu profesorii cu studii superioare, cu grad didactic I si vechime de peste 40 de ani, in timp ce protopopii ocupa in grila o pozitie echivalenta cu profesorii cu studii superioare cu grad didactic II si vechime in invatamant cuprinsa intre 10 si 14 ani.

Staretii, egumenii si maicile superioare, in numar de 466 in Romania, ar urma sa castige cat profesorii cu studii superioare cu grad didactic II si vechime in invatamant intre 2 si 6 ani.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: