Guvernul ar putea rectifica bugetul in luna august, potrivit ministrului Marian Sarbu

Data publicarii: 02-07-2009 | Economie

Guvernul are in plan o rectificare bugetara, programata luna viitoare, a declarat, joi, la Bistrita, ministrul Muncii, Marian Sarbu, precizand ca totul depinde de nivelul de incasari si de cel al deficitului din prima jumatate a anului.

"Din discutiile pe care le-am avut cu Ministerul Finantelor, este posibila o rectificare bugetara, probabil in luna august, dar nu pot oferi repere in acest moment. Depinde si de tipul de incasari si de nivelul deficitului care va inregistra la sfarsitul acestor prime sase luni si apoi si in luna iulie. Sa vedem cum se incaseaza veniturile la bugetul de stat", a declarat ministrul, raspunzand unei intrebari a unui jurnalist care a vrut sa stie daca si cand se va face o rectificare bugetara.

Marian Sarbu a facut o vizita de o zi in Bistrita-Nasaud. El s-a intalnit cu institutiile subordonate ministerului sau, a participat la o conferinta de presa si apoi la o intrunire cu oamenii de afaceri din judet.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: