PepsiCo a inaugurat in Rusia cea mai mare fabrica de bauturi racoritoare din Europa

Data publicarii: 08-07-2009 | International

Grupul american PepsiCo a inaugurat miercuri in apropierea Moscovei cea mai mare fabrica de bauturi racoritoare din Europa, cu ocazia implinirii a 50 de ani de la prima aparitie a celebrei bauturi Pepsi in Uniunea Sovietica, eveniment ce a coincis cu vizita presedintelui SUA in Rusia, relateaza AFP.

"Rusia are o importanta vitala pentru Pepsico", a declarat presedintele grupului, Indra Nooyi, adaugand ca grupul va face investitii suplimentare de un miliard dolari in urmatorii trei ani in Rusia.

In ciuda incetinirii economiei mondiale, grupul este increzator in viitorul sau din aceasta tara.

"In Rusia exista 140 milioane locuitori care au puterea de cumparare si care iubesc produsele pe care le fabricam", a adaugat Mme Nooyi in cadrul ceremoniei de inaugurare.

"Rusia saluta investitiile straine. Piata ruseasca este o piata vasta si deschisa", a declarat, la randul sau, ministrul rus al dezvoltarii economice, Elvira Nabioullina, salutand formarea de locuri de munca bine platite.

Fabrica, ce ocupa o suprafata de 70 hectare si are o capacitate de productie de 2,1 miliarde litri/an, este "cea mai mare fabrica Pepsico din Europa, din punct de vedere al capacitatii de productie, si cea mai mare din lume din punct de vedere al capacitatii de imbuteliere", arata un comunicat al grupului.

Investitiile grupului concurent Coca Cola in Rusia, unde are 12.000 de angajati, s-au ridicat la trei miliarde dolari in ultimii trei ani.

Inaugurarea fabricii vine intr-un moment simbolic, in contextul in care presedintele american Barack Obama se afla intr-o vizita in Rusia, cu scopul de a intari relatiile bilaterale.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: