Deficitul de cont curent a scazut cu 75,5% in primele cinci luni

Data publicarii: 14-07-2009 | Economie

Deficitul balantei de plati a Romaniei s-a redus cu 75,5% in primele cinci luni din 2009, la 1,776 miliarde euro, pe fondul comprimarii semnificative a deficitului comercial si nivelului ridicat al excedentului balantei transferurilor curente, arata datele publicate, marti, de BNR.

Fata de aprilie, cand deficitul balantei de plati a insumat 1,182 miliarde euro, deficitul extern a crescut in mai cu 594 milioane euro.

In primele cinci luni din 2008, deficitul de cont curent insumase 7,239 miliarde euro.

Deficitul comercial (FOB/FOB) - principala sursa care alimenteaza dezechilibrul extern - s-a comprimat in intervalul ianuarie-mai al acestui an cu 65,88%, pana la 2,502 miliarde euro, de la 7,333 miliarde euro in acelasi interval din 2008.

Balanta serviciilor a inregistrat un excedent de 25 milioane euro in ianuarie-mai 2009, de 7,8 ori mai mic decat cel din perioada echivalenta din 2008, cand insuma 195 milioane euro, mai arata datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Principala cauza a reducerii excedentului balantei serviciilor a fost deficitul de 36 milioane euro inregistrat pe segmentul "turism calatorii", de la surplusul de 49 milioane euro din primele cinci luni din 2008.

De asemenea, segmentul "alte servicii" a trecut pe un deficit de 32 milioane euro, de la excedentul de 263 milioane euro in ianuarie-mai 2008.

In schimb, balanta externa a serviciilor de transport a trecut pe plus, realizand un excedent de 93 milioane euro in primele cinci luni din 2009, fata de un deficit de 117 milioane euro in perioada similara a anului trecut.

Deficitul balantei veniturilor s-a redus cu 46,68%, de la 2,196 miliarde euro in primele cinci luni din 2008 pana la 1,171 miliarde euro in primele cinci luni ale acestui an.

Mai putini bani de la romanii din strainatate

Intrarile de bani in Romania din transferuri curente, care includ in special banii trimisi in tara de romanii din strainatate, au scazut cu 13,44% in intervalul ianuarie-mai din 2009, pana la 2,897 miliarde euro, de la 3,347 miliarde euro in primele cinci luni din 2008, dupa ce scazusera cu 12,65% in primele paru luni, la 2,42 miliarde euro. Astfel, in luna mai, intrarile de bani din transferuri curente au insumat 474 milioane euro.

Pe de alta parte, si iesirile de bani s-au redus, cu 18,13%, de la 1,252 miliarde euro in ianuarie-mai 2008 pana la 1,025 miliarde euro in primele cinci luni ale acestui an.

Excedentul transferurilor curente - care intra in calculul balantei de plati - a scazut, astfel, cu 10,64%, de la 2,095 miliarde euro la 1,872 miliarde euro.

Anul trecut, deficitul balantei de plati a Romaniei si-a incetinit ritmul de crestere la 1,2%, ajungand la 16,877 miliarde euro, dupa un avans de peste 60% in 2007. Raportat la produsul intern brut (PIB), deficitul extern al Romaniei s-a restrans anul trecut la 12,3% din PIB, de la 13,5% din PIB in 2007.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: