Romanii vorbesc mai putin la telefon ca sa-si mai reduca din cheltuieli

Data publicarii: 17-07-2009 | Diverse

Desi nu o recunosc public, marile companii de telefonie mobila au inceput sa piarda din clienti. Ca sa-i tina in retea inventeaza tot felul de oferte avantajoase.

Doar in primele trei luni ale anului, primele doua companii de telefonie mobila din Romania s-au trezit ca 300.000 de romani le-au scapat printre degete. O lovitura grea, in conditiile in care, ani la rand, numarul de abonamente si cartele a crescut in nestire. Acum operatorii "suna la urgente". Si daca au impresia ca vrei sa pleci, iti soptesc in ureche o oferta de nerefuzat.

"Clientii ajunsi la maturitate au decis sa o ia in alta directie. Va asigur ca au vrut mai multi sa plece, dar am reusit sa ii tinem cu oferte bune", a spus Adrian Florea, director marketing firma telefonie mobila.

SMS-uri peste SMS-uri, zeci de telefoane. Angajatii companiilor de telefonie mobila lucreaza la foc continuu ca sa ofere ce vrea clientul.

Romanii care au mai multe telefoane sunt primii care renunta. In loc de doua sau trei abonamente raman sa plateasca unul singur. Pe care il aleg dupa ce cantaresc ofertele companiilor. Spaima portabilitatiii este un alt motiv pentru ca operatorii sa "arunce" cu oferte.

Si in cazul telefoniei fixe se intampla cam acelasi lucru. Ca sa ne convingem ca piata telefoanelor incepe sa dea inapoi dupa cresteri fabuloase nu trebuie sa mai spunem decat ca liderul mondial Nokia a inregistrat o scadere de 25 la suta a vanzarilor, in prima jumatate a anului.

Antena3

Ultimele stiri pe BankNews.ro: