Analisti: Cursul de schimb leu/euro va urca la 5 lei dupa alegerile prezidentiale

Data publicarii: 22-07-2009 | Finante-Banci

Leul se va deprecia puternic in cea de-a doua parte a anului, ajungand chiar si la un nivel de 5 lei pentru un euro, sustin surse avizate din piata, citate de Gardianul. Si analistii economici cred ca deteriorarea fundamentelor economice va pune presiune pe cursul de schimb. Mai mult, ei trag un semnal de alarma si in ceea ce priveste cheltuielile bugetare exagerate, girate de Guvern.

De altfel, Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la Fondul Monetar International (FMI), avertizeaza ca tara noastra nu isi va putea respecta tintele convenite cu FMI, afirmand ca in trimestrele II si III scaderea economica va fi mai mare decat cea din primul trimestru.

Analistii economici nu vad cu ochi buni evolutia economiei romanesti in cea de-a doua jumatate a anului. Ei avertizeaza asupra cheltuielilor bugetare exagerate care vor trage leul in jos.

"Evolutia cursului depinde foarte mult de misiunea FMI in Romania si de cum va aprecia Fondul deficitele trimestriale, deficitul total, rata de crestere negativa a PIB. Cred ca misiunea va avea o mai mare intelegere pentru ceea ce Guvernul se va stradui sa explice si nu ne va penaliza. Totusi, ar trebui "sa-i doara" cresterea cheltuielilor bugetare cu personalul. In urmatoarele luni, leul va fi supus sub presiune, situandu-se in jurul valorii de 4,3-4,35 lei, pentru ca spre finalul anului sa se revigoreze la aproximativ 4,15-4,2 lei. Cu siguranta, Banca Nationala a Romaniei (BNR) va interveni atunci cand va considera necesar, iar cheltuielile pentru mentinerea cursului nu vor fi de nesuportat. De asemenea, nu cred ca va fi o navala a speculatorilor, insa gestiunea defectuoasa a cheltuielilor bugetare va contribui foarte mult la deprecierea monedei nationale", a declarat analistul financiar Bogdan Baltazar.

In prezent, tendinta cursului de schimb este de depreciere, pentru ca economia romaneasca merge mai prost decat cea europeana, considera si Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicata (GEA). "Banii de la FMI ajuta la stabilizarea cursului, dar aceasta nu poate fi de durata, iar BNR va interveni pe piata valutara in functie de disponibilitatea de a cheltui din rezerve, dar nu mai mult de luna noiembrie. Este posibil sa asistam la un scenariu asemanator cu cel din 1996, cand pana la alegerile prezidentiale cursul a fost mentinut artificial in jurul valorii de 3.500 de lei, pentru ca apoi leul sa se deprecieze pana la valoarea de 9.500 de lei. Abia in februarie 1997, cursul s-a stabilizat la 7.500 de lei. In plus, este un interes al Ministerului Finantelor Publice ca moneda nationala sa se deprecieze, pentru ca ei se imprumuta in lei", a spus analistul Liviu Voinea.

In schimb, Ionut Dumitru, economist-sef la Raiffeisen Bank, este de parere ca leul ar putea sa aiba o evolutie stabila in raport cu euro, cu sanse de usoara apreciere spre sfarsitul anului, in masura in care lucrurile decurg normal atat la nivel intern, cat si international.

"Scenariul nostru de baza presupune un curs de 4,2 euro/RON in septembrie si de 4,1 euro/RON in decembrie. Acest scenariu are la baza cel putin doua ipoteze fundamentale, si anume ca mediul economic international se va imbunatati, iar la nivel intern autoritatile romane vor lua toate deciziile necesare pentru a indeplini conditionalitatile acordului cu FMI. Riscul cel mai mare pentru leu este legat de evolutia acordului cu FMI si de lipsa de angajament a Guvernului de a implementa ceea ce este necesar pentru a tine sub control deficitul bugetar. Mizam pe faptul ca BNR va continua sa intervina in piata valutara, daca va fi cazul, in conditiile in care continuarea deprecierii leului nu mai este justificata (in principal datorita ajustarii mult prea rapide a deficitului de cont curent) si ar aduce efecte negative foarte importante in economie", a declarat Ionut Dumitru.

Integral in Gardianul