Societe Generale ia 300 milioane euro de la BEI pentru a finanta IMM-urile din Franta
Data publicarii: 23-07-2009 | InternationalSociete Generale si Banca Europeana de Investitii (BEI) au semnat un acord pentru o linie de finantare de 300 milioane euro pentru sustinerea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) din Franta, potrivit unui comunicat de joi al Comisiei Europene (CE).
Operatiunea era parte a unui plan de sustinere de 30 miliarde euro, din care jumatate va fi folosit in perioada 2008-2009, lansat de BEI pentru sustinerea IMM-urilor europene. Compania ETI din Le Havre, specializata in producerea de echipament industrial, este primul beneficiar al acestui acord.
Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, a declarat ca acordul semnat va permite grupului sa creasca numarul de credite acordate companiilor, mai ales in Normandia, unde Societe Generale are relatii comerciale cu peste 600 de firme.
Societe Generale detine a doua banca de pe piata romaneasca, BRD. In martie, BEI a acordat un credit de 15 milioane euro BRD Sogelease IFN, societatea de leasing a BRD-Groupe Societe Generale, pentru finantarea proiectelor IMM-urilor, in scopul diminuarii impactului crizei economice actuale.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut