Posturile TV din SUA se chinuiesc sa-si vanda spatiile de publicitate pentru 2009-2010

Data publicarii: 27-07-2009 | Media

Cele mai mari canale de televiziune americane, printre care NBC, ABC, CBS, Fox si CW, nu au reusit inca sa-si vanda spatiul de publicitate pentru sezonul 2009-2010, desi semnarea contractelor de achizitie ar fi trebuit sa aiba loc in urma cu doua luni, informeaza Le Figaro.

Sezonul 2009-2010 se anunta a fi unul grav afectat de criza. In mod normal, cele mai importante agentii de publicitate americane aveau grija, inca de la inceputul lunii iulie, sa-si asigure achizitiile de spatiu publicitar, aceste contracte reprezentand aproximativ 80% din inventarul spatiului publicitar cumparat pentru noul sezon.

Anul acesta, din cauza crizei, negocierile dintre canalele de televiziune si agentiile de media au intarziat mult fata de 2009. Cu o intarziere de aproape doua luni fata de calendarul traditional al achizitiilor de publicitate, NBC a anuntat, pe 15 iulie, incheierea unuia dintre primele contracte importante de publicitate, semnat cu McDonald's.

In 2008, inca de pe 5 iunie, filiala grupului General Electric platea in avans 1,9 miliarde de dolari pentru spatiu publicitar pe un sezon.

Potrivit publicatiei de specialitate Advertising Age, canalul Fox si-a acoperit prin contractele semnate pana in prezent aproape jumatate din spatiul de emisie dedicat publicitatii, in timp ce CBS este pe punctul de a incheia doua contracte importante cu agentii media. Expertii sunt de parere ca majoritatea contractelor de publicitate pentru sezonul viitor vor fi semnate abia in luna august.

Canalele de televiziune au de suferit in special din cauza lipsei unor oferte din partea mai multor importante agentii de publicitate, care se ocupau inclusiv de sectorul auto.

Daca, in 2008, NBC, Fox, ABC, CBS si CW au castigat din publicitate mai mult de 9,2 miliarde de dolari, anul acesta specialistii se asteapta ca veniturile din publicitate sa nu depaseasca 7,2 miliarde de dolari.

NewsIn