Cresterea datoriilor de pe cardurile de credit afecteaza stabilitatea bancilor

Data publicarii: 28-07-2009 | Finante-Banci

Creditorii europeni risca sa fie afectati de cresterea semnificativa a numarului de clienti in incapacitate de plata prin carduri de credit, in conditiile in care o criza a cardurilor se propaga in Europa din SUA, unde a produs bancilor pierderi de miliarde de dolari, potrivit "Financial Times".

Fondul Monetar International (FMI) estimeaza ca datoria populatiei americane totalizeaza 1.900 miliarde dolari, din care 14% va deveni neperformanta. De asemenea, FMI anticipeaza ca 7% din datoria de 2.467 miliarde dolari a consumatorilor europeni nu se va mai putea recupera. Din acest punct de vedere, creditorii britanici vor fi cei mai afectati, luand in calcul ca Marea Britanie este statul european cu cei mai multi debitori prin carti de credit. Bancile britanice au inceput deja sa avertizeze asupra cresterii rapide a datoriilor pe cartile de credit desi valoarea acestora este mica in raport cu cea a altor pierderi din portofoliul bancar.

Nici romanii nu stau prea bine cand vine vorba de datoriile de pe cardul de credit. Potrivit datelor BNR publicate, la inceputul lunii, in Raportul asupra stabilitatii financiare, cardurile de credit inregistreaza cea mai ridicata rata a restantelor, de aproximativ 4,5% in martie 2009, spre comparatie cu rata restantelor pe intreaga economie de 2,7%.

Numarul cardurilor de credit valide in circulatie era in martie 2009 de 2,75 milioane, reprezentand 20% din totalul cardurilor valide. BNR precizeaza insa ca valoarea creditelor acordate prin card are o pondere redusa in creditele de consum, acestea fiind de o valoare mai redusa. Insa in acelasi timp, creditele de valoare mai redusa sunt cele care cauzeaza si cele mai multe probleme bancilor. Comportamentul de neplata este mai pregnant in cazul creditelor de mica valoare, de sub 20.000 de lei, rata restantelor atingand 4,3% in martie 2009. Aceste credite sunt in general destinate consumului si sunt negarantate.

Potrivit raportului BNR, cauzele aparitiei restantelor sunt diferite, dar pot sa se manifeste simultan: incapacitatea obiectiva de onorare a serviciului datoriei - ca urmare a unor socuri de dobanda, de curs de schimb sau ca urmare a diminuarii venitului; gradul mai redus de cultura financiara a debitorilor in privinta mecanismelor de recuperare a creantelor, alaturi de alti factori de natura psihologica, precum inexistenta unor garantii ce pot fi executate imediat confera debitorului iluzia imposibilitatii de a fi tras la raspundere de catre creditor.

Curentul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: