Restantele la creditele populatiei au crescut in luna mai cu 9,6%, pana la 1,73 miliarde lei

Data publicarii: 29-07-2009 | Finante-Banci

Restantele mai mari de 30 de zile la creditele contractate de populatie au ajuns in luna mai la 1,726 miliarde lei (413 milioane euro), in crestere cu 9,6% fata de aprilie, arata datele publicate miercuri de BNR.

La finalul lui aprilie, restantele mai mari de 30 de zile la creditele contractate de populatie insumau 1,575 miliarde lei (376,5 milioane euro).

Fata de sfarsitul anului trecut, nivelul restantelor la creditele acordate populatiei a crescut cu 75,9%.

In intervalul mai 2008-mai 2009, restantele la credite ale populatiei au avansat cu 144,3%, ritmul accelerand fata de aprilie, cand cresterea era de 128,1%.

Din totalul restantelor, cele peste 90 de zile reprezentau 1,42 miliarde lei (340,5 milioane euro) la finalul lui mai, in crestere cu 10,2% fata de luna precedenta, in timp ce restantele pentru creditele scoase in afara bilantului au urcat cu 7,3%, la 100,7 milioane lei, dupa un usor recul in aprilie.

Totodata, restantele pentru creditele la colectare ajunsesera la 31 mai la 63,05 milioane lei (15,1 milioane euro), in crestere cu 8% fata de luna anterioara.

Cele mai mari restante ale populatiei continuau sa fie inregistrate in luna mai la creditele in moneda nationala, in valoare de 1,17 miliarde lei (281,1 milioane euro), in crestere cu 8,8% fata de aprilie si cu 60,1% comparativ cu sfarsitul anului trecut.

La imprumuturile in euro, restantele populatiei au ajuns in mai la 498,8 milioane lei (119,4 milioane euro), mai mari cu 11,2% comprativ cu luna precedenta si cu 121% fata de 31 decembrie 2008.

Restantele pentru creditele in dolari au scazut usor fata de aprilie, la 4,66 milioane lei, iar cele pentru creditele acordate in alte monede straine (preponderent in franci elvetieni) au urcat intr-o luna cu 13,6%, pana la 48,1 milioane lei, mai arata datele bancii centrale.

Numarul restantierilor a crescut in mai cu aproape 32.000 (5,8%) fata de aprilie, pana la 584.836 persoane, in timp ce numarul restantelor a ajuns la 858.539, mai mare cu 6,5% comparativ cu luna precedenta, mai arata datele bancii centrale.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: