Statele Unite au ajuns la un acord cu Elvetia privind procesul intentat bancii UBS

Data publicarii: 02-08-2009 | International

Statele Unite au ajus la un acord de principiu cu Elvetia pentru o intelegere privind procesul intentat de departamentul american al justitiei impotriva bancii UBS AG, in urma caruia cerea numele a 52.000 de detinatori de conturi, potrivit declaratiilor unui avocat, relateaza Bloomberg.

O intelegere ar putea fi inaintata in scris pe 7 august, a declarat avocatul Departamentului Justitiei, Stuart Gibson, fara a oferi detalii privind acordul. "Cele doua parti au ajuns la un acord de principiu in privinta problemelor majore. Sunt unele chestiuni minore care inca necesita rezolvare si ne asteptam sa ajungem la un consens saptamana viitoare", a declarat Gibson.

Fiscul din Statele Unite vor publicarea datelor deoarece suspecteaza clientii americani de frauda fiscala. Elvetia a catalogat cazul drept o amenintare la suveranitatea sa si a anuntat ca o decizie a judecatorului districtual Alan Gold ar putea forta banca elvetiana sa incalce regulile privind secretul bancar. Departamentul Justitiei a anuntat ca o intelegere ar putea forta banca sa ofere Fiscului un numar semnificativ al numelor clientilor.

Oficialii SUA au dat in judecata UBS in 19 februarie, la o zi dupa ce banca a fost de acord sa plateasca 780 milioane dolari pentru a ocoli un proces in care a fost acuzata ca i-a sprijinit pe americanii bogati sa evite plata taxelor.

UBS a acceptat sa incalce regula secretului bancar si sa dea autoritatilor date privind 250 de conturi. Elvetia a avertizat ca cererea SUA privind cele 52.000 de conturi sunt o amenintare la suveranitatea sa si ar forta banca sa incalce legile ce protejeaza secretul bancar.

Ministerul elvetian de justitie a anuntat ca legislatia elvetiana impiedica grupul bancar UBS sa se conformeze cerintelor tribunalului american, care cere divulgarea de date confidentiale ale clientilor bancari.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: