Datoria externa totala a Romaniei a crescut cu 2,8% pana la jumatatea anului, la 75,48 miliarde euro
Data publicarii: 12-08-2009 | EconomieRomania inregistra la finalul lunii iunie 2009 o datorie externa totala de 75,476 miliarde euro, in crestere cu 2,8% (2,055 miliarde euro) fata de finalul lui 2008, datoria pe termen mediu si lung avand in continuare o pondere semnificativa in totalul datoriei externe, a anuntat, miercuri, BNR.
Astfel, datoria pe termen mediu si lung reprezenta 75,8% din totalul datoriei externe a Romaniei, la finalul lunii iunie, in crestere cu 11,7% fata de finalul lui 2008, potrivit datelor revizuite ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR), in vreme ce ponderea datoriei pe termen scurt a scazut cu 17,8% fata de 31 decembrie 2008.
Banca centrala, care publica pana recent doar datoria pe termen mediu si lung, a inceput sa adauge din februarie si date despre datoria pe termen scurt. Multi analisti straini au avertizat in ultimele luni despre un eventual pericol reprezentat de datoria pe termen scurt - cu scadenta de pana la un an - asupra Romaniei in 2009, in conditiile restrangerii finantarii disponibile.
Intre timp, Romania a ajuns la un acord cu FMI, Comisia Europeana, Banca Mondiala si BERD pentru o finantare de circa 20 miliarde euro pentru doi ani, din care 11,8 miliarde euro ar trebui sa intre in acest an.
La finalul lunii iunie, datoria pe termen scurt a Romaniei insuma 18,239 miliarde euro, in scadere cu 3,961 miliarde euro (17,8%) fata de nivelul de la finalul anului trecut, cand era de 22,2 miliarde euro.
Datoria pe termen mediu si lung a ajuns la 30 iunie la 57,237 miliarde euro, fiind cu 11,7% mai mare decat la sfarsitul lui 2008, in principal ca urmare a intrarii primei transe de 4,37 miliarde DST (4,808 miliarde euro) de la Fondul Monetar International.
La sfarsitul lui 2008, datoria externa pe termen mediu si lung era de 51,221 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale bancii centrale.
Datoria externa negarantata public insuma 36,162 miliarde euro la 30 iunie 2009, fiind mai mare cu 3,3% (1,141 miliarde euro) fata de sfarsitul anului 2008.
Datoria externa publica si public garantata a fost, la finalul lunii iunie, de 10,368 miliarde euro, fiind cu 3,4% mai mica decat la 31 decembrie 2008, iar ponderea ei in totalul datoriei externe a scazut la 13,74% de la 14,62% la sfarsitul anului trecut.
In acelasi timp, datoria publica directa, ce include imprumuturi externe contractate direct de Ministerul de Finante si autoritatile administratiei publice locale, a scazut de la 9,012 miliarde euro la finalul lui 2008 la 8,754 miliarde euro la jumatatea acestui an.
Datoria public garantata, ce se refera la imprumuturi externe garantate de Ministerul de Finante si autoritatile administratiei publice locale, a scazut usor - cu 107 milioane euro - fata de finalul anului 2008, pana la 1,614 miliarde euro.
Depozitele constituite pe termen lung in Romania de nerezidenti au sporit cu 7,9% (432 milioane euro) pana la finalul lui iunie 2009, la 5,899 miliarde euro.
Serviciul datoriei externe - pe termen scurt, mediu si lung - a insumat in primul semestru al acestui an 24,208 miliarde euro, din care 78% (18,88 miliarde euro) a fost pe partea datoriei pe termen scurt, potrivit estimarilor bancii centrale.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu si lung - sau raportul dintre serviciul datoriei si exporturi - a fost de 31,2% in primele sase luni din 2009, comparativ cu 29,3% in 2008, iar gradul de acoperire a rezervei oficiale de valute si aur a Romaniei a fost de 8,6 luni de import la 30 iunie 2009, de la 5,7 luni de import la finalul anului trecut.
BNR precizeaza ca soldul datoriei externe este calculat pe baza cash, adica nu include dobanda acumulata si neajunsa la scadenta.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall