Reader's Digest din Statele Unite intra in faliment, avand datorii de 1,6 miliarde de dolari
Data publicarii: 18-08-2009 | InternationalEditura care publica revista Reader's Digest in Statele Unite a anuntat luni ca se va plasa sub protectia legii americane a falimentului, dar masura nu pare sa priveasca activitatile grupului din alte tari, printre care Romania, relateaza AFP.
Editura Reader's Digest Association a explicat ca acordul de restructurare prevede ca o "parte importanta" din datoriile sale, care se ridica la 1,6 miliarde de dolari, sa fie convertite in actiuni.
In cadrul acestui acord, Reader's Digest a anuntat ca se plaseaza sub protectia legii americane a falimentului, care permite unei societati sa se restructureze, protejandu-se de cererile creditorilor sai. Demersul nu priveste insa decat activitatile Reader's Digest in Statele Unite, si nu din strainatate, precizeaza AFP.
"Societatea are marci si produse puternice, o pozitie de lider pe numeroase piete din lume si un plan solid pentru viitor", a declarat presedintele Reader's Digest, Mary Berner. "Restructurarea datoriei ne va permite sa dispunem de flexibilitate financiara, pentru a ne putea continua cresterea si initiativele de schimbare", a adaugat aceasta.
Cu sediul la Pleasantville, in statul New York din nord-estul Statelor Unite, Reader's Digest fusese cumparata de holdingul Ripplewood in martie 2007. Societatea publica din 1922 in total 94 de reviste, dintre care 50 de editii in strainatate ale principalului sau titlu, Reader's Digest, in 21 de limbi.
La sfarsitul lunii ianuarie, grupul anuntase concedierea a 8% dintre angajati ca masura de prevenire a efectelor negative ale crizei financiare. Potrivit cifrelor de atunci de pe site-ul oficial al editurii, numarul total al salariatilor de la Reader's Digest era de 6.000.
In Romania, Reader's Digest s-a lansat in primavara anului 2004, cand a fost infiintata editura din Bucuresti, potrivit site-ului Reader's Digest Romania. In octombrie 2005, a fost lansata editia in limba romana a revistei Reader's Digest. Ulterior au fost tiparite si alte titluri, printre care "Mari enigme ale trecutului", "Misterele Terrei" sau "Sanatate cu tratamente naturiste". "Descoperiti Minunile Lumii", titlul cu care Reader's Digest s-a lansat in Romania, s-a vandut in peste 350.000 de exemplare, o cifra record pentru piata romaneasca, potrivit aceluiasi site. Editia Romaneasca a revistei Reader's Digest are un tiraj mediu de peste 100.000 de exemplare, ultima cifra auditata fiind de 113.000 exemplare pe editie, conform Biroului Roman de Audit al Tirajului (BRAT).
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut