Legislatia pietei de capital permite existenta mai multor depozitari centrali, potrivit CNVM

Data publicarii: 20-08-2009 | Bursa

Reglementarile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) nu interzic existenta a doi depozitari centrali, situatie care ar fi chiar benefica pentru piata de capital, brokerii fiind de parere ca aparitia concurentei va duce la reducerea costurilor in beneficiul emitentilor si a investitorilor.

"Legea permite existenta mai multor depozitari pe piata de capital din Romania. Oricum mai sunt tari care au mai multe astfel de institutii. De exemplu, in Canada sunt sapte depozitari, cate un depozitar pentru o zona in care este centru", a declarat Victor Eros, comisar CNVM.

Pe de alta parte, potrivit unui aviz al CNVM din 2008, efectuarea in mod centralizat a operatiunilor cu valori mobiliare tranzactionate pe o piata reglementata sau in cadrul unui sistem alternativ de tranzactionare si asigurarea unei evidente unitare a acestor operatiuni se va realiza prin depozitarea clasei de valori mobiliare "la unul dintre depozitarii centrali autorizati si supravegheati de CNVM".

"Emitentii ale caror clase de valori mobiliare sunt depozitate in conformitate cu prevederile art.1 vor incheia contracte de prestari servicii de registru cu unul dintre depozitarii centrali autorizati si supravegheati de C.N.V.M.", se mai arata in avizul emis de Comisie in 2008.

"Mai mult, existenta a doi depozitari este benefica pentru piata de capital, pentru ca cei care au avut retineri sa vina la Bucuresti pot sa se duca la Sibiu, dar si reversul este valabil. Concurenta este pana la urma esenta capitalismului. Oricum, Depozitarul din Sibiu se supune acelorasi legi, este controlat tot de CNVM si nu aduce nicio paguba celui din Bucuresti", a mai spus Victor Eros.

In prezent, cei doi depozitari sunt in conflict dupa ce Depozitarul Central al BVB a constestat in instanta infiintarea depozitarului Sibex, cerand o clarificare legala asupra posibilitatii existentei mai multor institutii de acelasi fel.

Informatia cu privire la contestatia depusa in instanta a aparut in contextul in care CNVM a emis autorizatia de functionare a Depozitarului Central al Bursei din Sibiu, piata la vedere a Sibex mai avand nevoie doar de autorizatia de functionare de la BNR, aviz pe care oficialii bursei sibiene se asteapta sa il primeasca in septembrie.

Reprezentantii Depozitarului Central din Bucuresti sustin ca, la momentul infiintarii institutiei, autoritatile abilitate au stabilit ca va exista un singur depozitar, decizie care, atunci, a dus la desfiintarea a 15 registre care au predat arhivele noii societati create.

"Erau 15 registre inainte, niste business-uri ale unor oameni. Arbitrul pietei stabilise atunci sa le inchidem si sa facem un singur depozitar, dupa care ne spun ca acum mergem dupa o alta filosofie si aproba functionarea unui al doilea depozitar, la Sibiu", a spus presedintele Depozitarului BVB, Sergiu Pop.

Pe de alta parte, comisarul CNVM, Victor Eros, spune ca din aceasta situatie vor profita cel mai mult brokerii si emitentii, implicit si investitorii, pentru ca "unde se formeaza o concurenta actionarii pot ajunge la castiguri mai mari de pe urma tranzactiilor cu actiuni si a dividendelor".

De asemenea, brokerii cred ca existenta unei concurente in acest sector al pietei de capital va duce la o scadere a costurilor si o imbunatatire a serviciilor.

"Concurenta este benefica in orice domeniu si cred ca in primul rand au de castigat emitentii si apoi investitorii pentru ca probabil existenta a doi depozitari va conduce si la o scadere a costurilor si la servicii mult mai atente fata de participanti", a declarat Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare al casei de brokeraj Estinvest.

"Totusi, aceata disputa dintre depozitari se rezuma la interpretarea unor legi . Pe de alta parte, parerea personala este ca la o piata atat de mica nu avea rost sa avem doua burse. Insa, daca piata spot de la Sibiu va merge bine si vor fi costuri mai mici emitentii s-ar putea orienta spre aceasta alternativa, pentru ca afacerile nu se bazeaza pe sentimente, ci pe costuri si pe ratiuni economice", explica Murgoci.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: