Numarul bancilor din SUA inchise in acest an a ajuns la 81, dupa colapsul Guaranty Bank din Texas

Data publicarii: 24-08-2009 | International

Autoritatile americane de reglementare a sectorului bancar au inchis vineri Guaranty Bank din Texas, urcand numarul falimentelor din acest sector la 81 de la inceputul lui 2009, potrivit AFP.

Guaranty Bank avea active de 12 miliarde dolari (8,4 miliarde euro) si depozite de la clienti de 11,5 miliarde dolari (8 miliarde euro).

Activitatile bancare ale Guaranty Bank vor fi preluate de a doua mare banca spaniola, BBVA, prin intermediul subsidiarei sale americane BBVA Compass, pentru o suma neprecizata.

BBVA este deja puternic prezenta pe piata americana, dupa ce a achizitinat Compass Bancshares in 2007, pentru 7,4 miliarde euro. De asemenea, BBVA detine alte trei banci in SUA - Laredo, Texas Regional Bancshares si State National Bancshares -, unde vizeaza in principal puternica minoritate latino-americana. In pus, filiala mexicana a BBVA, Bancomer, detine Valley Bank in SUA.

Federal Deposit Insurance Corp (FDIC), care administreaza schema de garantare a depozitelor din SUA, asigura depozitele clientilor in limita a 250.000 dolari pentru fiecare cont.

Anul trecut, 25 de banci americane au fost inchise de guvern, fata de doar trei in 2007.

Cel mai mare faliment bancar din SUA din acest an a fost al Colonial Bank, inchisa in 14 august, care avea active de 25 miliarde dolari.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: