De ce nu-ti vin banii pe TVA: Topul angajatilor ANAF pe judete

Data publicarii: 26-08-2009 | Finante-Banci

O situatie la nivelul tarii al numarului de angajati ai ANAF care se ocupa de returnarile de TVA scoate la iveala discrepante grave intre volumul de munca si posturile ocupate. Pe de alta parte, promisiunea guvernului ca in toamna nu vor mai exista deconturi intarziate pare imposibil de respectat in acest moment.

Este foarte greu de crezut in acest moment ca Finantele vor reusi sa termine cu intarzierile la rambursarea TVA catre firme pana in toamna. Pe de o parte pentru ca inca sunt foarte multe sume intarziate , iar pe de alta parte pentru ca personalul care lucreaza la solutionarea cererilor de rambursare este insuficient tocmai acolo unde se lucreaza mai mult.

Astfel, la data de 1 august 2009 circa 44,4% din sumele pe care statul le are de returnat firmelor erau blocate in mersul hartiilor prin ANAF si doar 39,9% si-au gasit destinatarul la termen.

In cifre, dintr-un total general de 4,674 miliarde de lei pe care statul ii avea de returnat la data de 31 iulie, in termenul legal de solutionare s-au situat 1,864 miliarde de lei, iar termenul a fost depasit in cazul unor sume totale de peste doua miliarde de lei. Diferenta pana la totalul general, este reprezentata de suspendari ale termenelor, suma implicata fiind de 735 de milioane de lei.

Situatia sta asa la aceasta ora din cauza alocarii ciudate a personalului care se ocupa de cererile de TVA la nivelul tarii. Lista cu numarul de angajati care se ocupa de aceste cereri, data de ANAF exclusiv Money.ro, scoate la iveala diferente mari de efective, de cele mai multe ori nejustificate, intre Administratiile financiare din judetele tarii.

Capitala este in fruntea intarziatilor

In cea mai grava situatie din tara in ce priveste numarul de cereri de returnare de TVA intarziate se afla Administratia Finantelor Publice a Sectorului 1 al Capitalei. Aici, 430 de cereri au fost solutionate in termen si nu mai putin de 820 au fost intarziate. Suma totala pe care firmele din sector o asteapta este de 615 milioane de lei.

Potrivit evidentelor ANAF, administratia respectiva are 75 de angajati care se ocupa efectiv de solutionarea cererilor de rambursare de TVA, iar acestea sunt foarte multe - nu mai putin de 1.250 de cereri existente la 31 iulie, de departe cele mai multe din tara. In fapt, toate sectoarele capitalei sunt in top 10 national cand vine vorba de numarul de cereri intarziate, cauza principala fiind personalul subdimensionat de la rambursarile

Cei mai multi functionari sunt in Cluj

La polul opus in raportul activitate-numar de angajati se afla "reprezentanta" ANAF din Cluj, care are 168 de angajati pe TVA, cei mai multi din tara, insa acestia au in grija doar 426 de cereri de rambursare. Atat de multi angajati si atat de putine cereri si totusi aceasta Administratie nu a reusit sa respecte toate termenele. Mai precis, 40 de cereri aveau la data de referinta termenele de solutionare depasite.

Integral in Money.ro

Ultimele stiri pe BankNews.ro: