Targul de joburi online - ce salarii se pun la bataie si ce se cauta

Data publicarii: 27-08-2009 | HR/Cariere

Alexandru C. a terminat Aca­demia de Studii Economice si acum e in primul an la Jurnalism. Si-a tot cautat de munca, mai mult online, dar firmele cereau experienta si nu a participat la targurile de joburi organizate pana acum in Bucuresti. Timp de trei luni, a lucrat in cadrul unei banci si castiga 1.000 de lei net. Acum ar vrea un job cu norma intreaga si ar fi multumit cu aceiasi bani, daca ar fi sigur ca nu va fi dat afara. "Am ajuns sa ma duc la interviuri pentru operatori interviu sau facturare. Am incercat in mai multe locuri si mi s-au oferit salarii mai mici decat salariul mediu pe economie", a declarat Alexandru pentru Gandul.

Studentii sau absolventii au din ce in ce mai multe site-uri specializate, unde pot participa la targuri online. Cel mai recent, desfasurat pe www.hipo.ro, s-a incheiat pe 15 august, unde s-au inscris peste 10.000 de aplicanti, insa doar putin peste 1% dintre acestia au si reusit sa se integreze in cadrul companiilor participante.

Media salariului cerut de candidati: 500 de euro

Absolventii solicita in medie salarii de 500 de euro, insa acesta este discutat la final cu angajatorul si ajunge la 300-350 de euro. Profilul candidatului cautat la cel mai recent targ de joburi online organizat de Catalyst era absolventul din promotia 2009, cu studii economice sau tehnice, cu doua limbi straine pe care sa le stapaneasca la nivel avansat, dar si cu o experienta de lucru intre trei si sase luni. Atunci cand experienta lipseste din CV, departajarea se face la cunostintele de limbi straine sau la seriozitatea demonstrata in timpul interviului.

Tot mai multe companii prefera recrutarea online

Targurile de joburi online au aparut la inceputul anilor '90 in SUA pentru ca angajatorii se confruntau cu distante foarte mari, dar si diferente de fus orar. Specialistii din resurse umane spun ca incet, si in Romania se observa aceasta tendinta. "Intr-adevar, sunt foarte multe companii care prefera mediul online pentru ca este mai usor, au acces la mai multe CV-uri si este mai ieftin. Facebook si site-urile de socializare incep sa devina si ele platforme de recrutare", a declarat Mihaela Forgaciu, membru HR Club.

Integral in Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: