Euro NCAP acorda 5 stele pentru doua modele hibrid: Honda Insight si Toyota Prius 3

Data publicarii: 28-08-2009 | Auto

Euro NCAP, organizatia care masoara gradul de siguranta al masinilor omologate sa circule in interiorul Uniunii Europene, a eliberat rezultatele testelor pentru opt modele lansate in 2009. Dintre acestea, sapte modele au obtinut numarul maxim de stele, in timp ce doar Citroen-ului C3 i s-au acordat patru stele.

Doua dintre modelele cele mai sigure sunt, de asemenea, si in randul masinilor cele mai eficiente din punctul de vedere al consumului de combustibil: Honda Insight si Toyota Prius 3. Celelalte modele care au obtinut cinci stele sunt Kia Sorento, Renault Grand Scenic, Skoda Yeti, Subaru Legacy, Volkswagen Polo.

De la inceputul lui 2009, agentia a modificat criteriile de acordare a ratingului. Noile criterii urmaresc sa confere cumparatorilor de autovehicule mai multa siguranta, prin impunerea unor rigori mai stricte constructorilor auto care isi comercializeaza produsele in UE. Prima modificare se refera la acordarea de cinci stele doar acelor masini care au in dotare sistem electronic de stabilitate (ESC).

Ratingul general este compus din totalul punctelor obtinute la patru teste: ocupantii adulti, ocupantii copii, protectia pietonilor si Safety Assist (asistarea de siguranta), sectiune nou introdusa care va permite Euro NCAP sa ia in considerare sistemele de asistare a soferului si tehnologiile active de siguranta, care joaca un rol tot mai important in prevenirea accidentelor.


Euro NCAP | Honda Insight | 2009 | Crash test


Euro NCAP | Toyota Prius | 2009 | Crash test

George Trifu

Ultimele stiri pe BankNews.ro: