Eximbank a blocat, din lipsa de fonduri, plata compensatiilor de dobanda la creditele IMM-urilor

Data publicarii: 17-09-2009 | Finante-Banci

Eximbank a blocat, din lipsa de fonduri, plata compensatiilor partiale ale dobanzilor la creditele pentru IMM-uri, a declarat secretarul general al ANEIR, Mihai Ionescu, precizand ca banca "nu a livrat nici macar sumele aferente primului trimestru din 2009".

"Eximbank a blocat bonificarile de dobanda pentru creditele de investitii din lipsa de fonduri, acestea nu s-au acordat nici macar pentru primul trimestru din 2009. Chiar ieri (marti, n.r.) am discutat cu presedintele bancii, pentru a clarifica aceasta problema in comisia interministeriala (Comitetul Interministerial de Garantii, Finantari si Asigurari, n.r.)", a spus reprezentantul Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania.

El a dat exemplul unui exportator care are de recuperat compensatii de dobanda echivalente cu 80.000 de lei, precizand ca firmele de export intampina dificultati din cauza acestui blocaj.

Ionescu sustine, de asemenea, ca Eximbank poate muta fonduri de pe alte segmente de activitate, care nu sunt integral utilizate, pentru a plati compensatiile de dobanda.

"Exista un ordin al Ministerului Finantelor Publice care prevede posibilitatea comitetului interministerial de a muta fonduri si de a le pune la dispozitia Eximbank pentru compensarea dobanzilor", a explicat reprezentantul ANEIR.

Produsul EximBank permite firmelor recuperarea a maximum 50% din dobanda platita pentru creditele de investitii in lei contractate de la banci.

Prin aceasta facilitate, constituita ca un ajutor de minimis, banca acopera pana la 50% din dobanda platita de IMM bancii finantatoare in trimestrul anterior celui in care se solicita compensarea.

Eximbank mai precizeaza ca "solicitarile pentru acordarea compensatiei se analizeaza si selecteaza in limita bugetului trimestrial alocat schemei, in ordine descrescatoare a punctajul aferent fiecarui contract de credit".

Punctajul se stabileste prin cuantificarea domeniului de activitate corespunzator proiectului sustinut, activitatii de export a solicitantului, tipului investitiei si contributiei la protectia mediului.

NewsIn