Economia Germaniei va reveni la nivelul din 2008 abia in 2013, sustine presedintele bancii centrale

Data publicarii: 21-09-2009 | International

Economia Germaniei nu va atinge mai devreme de 2013 nivelul pe care-l avea in 2008, inainte de izbucnirea crizei financiare, a avertizat, luni, presedintele bancii centrale germane, Axel Weber, intr-un interviu acordat cotidianului Frankfurter Rundschau si citat de AFP.

"Redresarea economica va dura o perioada indelungata, iar economia germana nu va ajunge - cu siguranta pana in 2013 - la nivelul de prosperitate pe care-l avea in 2008. Drumul nu va fi usor, dar etapa de cadere libera a luat sfarsit", a spus Weber.

Germania estimeaza ca va inregistra in acest an cea mai puternica recesiune din istoria sa recenta, marcand o scadere de 5-6% a produsului intern brut (PIB), insa indicatorii macroeconomici au inceput sa-si reia cresterea, datorita revenirii comertului international, care este benefic pentru exportatori.

Pe 13 august, Germania anunta ca a inregistrat o crestere a produsului intern brut de 0,3% in al doilea trimestru din 2009 fata de primul trimestru, marcand iesirea neasteptata din recesiune.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: