Hipermarketurile, supermarketurile si discounterii si-au marit cota de piata pana la 43%

Data publicarii: 21-09-2009 | Afaceri

Hipermarketurile, supermarketurile, discounterii si magazinele tip cash and carry, au atins in primul semestru al anului o cota de piata de 43% din consumul total de produse de larga folosinta la nivelul tarii, in crestere cu 3% fata de perioada similara a anului 2008, potrivit unui studiu Gfk.

Astfel, cele mai dinamice formate din primele sase luni ale anului curent au fost hipermarketurile si discounterii, principala lor sursa de crestere a fost o frecventa de cumparare in crestere, cu 30% mai mare pentru discounteri si 10% pentru hipermarketuri, pe fondul expansiunii agresive si a atragerii unui numar de consumatori mai mare cu 6%, respectiv 9%.

De asemenea, cota de piata a discounterilor a crescut in ultimii patru ani de patru ori, de la 2% in 2005 la 8%, in timp ce pentru hipermarketuri este de cinci ori mai mare, in crestere de la 4% la 20%.

Importanta comertului modern este mai mare pentru Bucuresti (73%), hipermaketurile fiind cel mai important canal pentru cumparaturi, cu o cota de piata de 45% in valoare.

Daca la nivelul tarii formatele comertului traditional, si anume chioscuri, magazine generale, buticuri, se mentin la acelasi nivel, in Bucuresti trendul descendent al acestora fiind mai accentuat. In plus, cota de piata a buticurilor s-a redus la jumatate fata de 2005, ajungand la 13%. Tototdata, i n mediul rural consumatorii prefera comertul modern doar pentru 20% din cumparaturile de bunuri de larg consum.

"Chiar daca nu asistam la scaderi spectaculoase, supermarketurile isi continua trendul descendent, orientarea consumatorilor catre promotii si preturi avantajoase castigand in acest an teren in dauna proximitatii", a declarat directorul general al GfK Romania, Andi Dumitrescu.

Potrivit studiului GfK, supermarketurile au pierdut consumatori in favoarea hipermarketurilor si discounterilor, mai ales in capitala si orasele mari, in restul tarii situandu-se la acelasi nivel. Consumatorii au mers la fel de des in supermarketuri pentru cumparaturi, in prima jumatate a anului 2009 fata de perioada ianuarie- iunie 2008.

GfK Romania a fost fondata in 1992 si este parte integranta a Grupului GfK.

Activitatile sale sunt structurate in patru segmente: Custom Research - cercetare Ad Hoc, Consumer Panel - cercetare continua pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology - cercetare continua pentru bunuri electronice si electrocasnice si Media - cercetare calitativa si cantitativa pe consumul de produse media.

Grupul GfK a fost infiintat in 1934, iar in prezent a ajuns la 130 reprezentante, birouri si participari active in peste 90 de tari si aproximativ 10.000 de angajati.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: