Ordonanta Prima casa ramane blocata in Senat, dupa a doua incercare de a fi votata
Data publicarii: 23-09-2009 | ActualitatePlenul Senatului nu a reusit nici in sedinta de miercuri sa intruneasca numarul de voturi suficient pentru adoptarea sau respingerea proiectului "Prima casa", lege organica, dupa ce o situatie similara a avut loc si pe 7 septembrie.
In plenul de miercuri, pe ordinea de zi a fost inclusa reluarea votului pe proiectul de lege pentru respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii Programului "Prima casa". Supusa la vot, respingerea actului normativ a intrunit 24 de voturi pentru, 54 de voturi impotriva, o abtinere, numar insuficient.
Presedintele de sedinta, democrat-liberalul Alexandru Peres, a supus la vot proiectul de aprobare a OUG, care a intrunit 64 de voturi pentru, 23 impotriva, o abtinere, de asemenea insuficient.
Senatorii nu au reusit, pe 7 septembrie, sa intruneasca numarul de voturi necesare pentru aprobarea OUG privind programul "Prima Casa", aceasta ordonanta intrand la categoria legilor organice pentru aprobarea carora este necesar un minim de 69 de voturi favorabile.
Desi raportul comisie sesizate in fond a obtinut 72 voturi pentru, 19 impotriva si 7 abtineri si a fost aprobat, proiectul de lege de aprobare a ordonantei a intrunit doar 67 de voturi in favoare, 9 abtineri si 20 impotriva.
Astfel, senatorii au votat proiectul de lege pentru respingere a ordonantei, dar nici acesta nu a primit numarul necesar de voturi.
In aceste conditii presedintele Senatului, Mircea Geoana a anuntat ca votul privind acest proiect "va trebui reluat intr-un proxim plen al Senatului".
Senatul este prima camera sesizata.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut