Bugetarii vor putea alege intre achitarea salariilor prin card sau in numerar

Data publicarii: 24-09-2009 | Actualitate

Angajatii din sistemul bugetar vor avea posibilitatea sa opteze intre achitarea salariilor prin card sau in numerar, in baza unui proiect de lege aprobat, miercuri, de Guvern si transmis Parlamentului in procedura de urgenta, scrie Mediafax.

Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern dupa ce Curtea Constitutionala a hotarat, in luna iunie, ca prevederile privind obligativitatea platii drepturilor salariale prin card sunt neconstitutionale.

Premierul Emil Boc a solicitat ministrului pentru Relatia cu Parlamentul, Victor Ponta, ca noul proiect de lege sa fie transmis Legislativului in procedura de urgenta.

"Acest proiect de lege este consecinta deciziei Curtii Constitutionale, care lasa salariatilor optiunea intre plata drepturilor salariale pe card sau numerar. Inainte exista obligativitatea platii numai pe card, dar in urma deciziei trebuie modificat cadrul normativ, astfel incat institutiile publice sa poata alege oricare dintre cele doua solutii, iar salariatii la fel - numerar sau pe card", a declarat Boc, in sedinta de guvern.

Antena3

Ultimele stiri pe BankNews.ro: