Analistii anticipeaza o scadere cu 0,5% a dobanzii de politica monetara a BNR

Data publicarii: 25-09-2009 | Finante-Banci

Urmatoarea sedinta de politica monetara, de marti, 29 septembrie, este ultima in care Consiliul de Administratie se reuneste in actuala componenta. Analistii anticipeaza o decizie de reducere a dobanzii-cheie cu 0,5%, pana la 8%, concomitent cu o posibila scadere doar a rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta.

Sedinta de politica monetara de marti, 29 septembrie, va fi ultima in care Consiliul de Administratie al Bancii Nationale se va reuni in actuala formula. In data de 10 octombrie mandatul de guvernator al lui Mugur Isarescu expira, iar componenta conducerii va fi schimbata, la randul ei.

Doua scenarii pentru o sedinta atipica

In aceste conditii, decizia ce va fi luata marti este dificil de anticipat. Pe de o parte, s-ar putea ca, in reuniunea din 29 septembrie, conducerea BNR sa adopte o atitudine de expectativa, iar pe de alta, sa continue reducerile de dobanda, cu un ritm similar celui de pana in prezent, cum de altfel a anticipat recent  Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului bancii centrale.

In sedinta anterioara de politica monetara, cea din 4 august, Consiliul de administratie al bancii centrale a decis scaderea dobanzii-cheie de la 9% la 8,5% pe an, in conformitate cu asteptarile analistilor, insa a surprins piata prin micsorarea rezervelor minime obligatorii pentru pasivele in valuta cu scadenta mai mica de doi ani la 30%. A mentinut, in schimb, rezervele minime obligatorii pentru pasivele in lei, la 15%.  De la inceputul lui 2009, BNR a coborat dobanda-cheie cu 1,75 puncte procentuale, de la 10,25% la 8,5% pe an.

Reducere cu 5 puncte procentuale

Analistii considera ca nevoia de sustinere in continuare a economiei romanesti prin dobanzi scazute, precum si tendintele dezinflationiste certe vor determina conducerea BNR sa decida, marti, reducerea dobanzii de politica monetara cu 0,5%, la 8%.

Astfel, economistul-sef al BCR  Lucian Anghel arata ca, din punctul de vedere al nivelului inflatiei, sunt de asteptat in continuare decizii de reducere a dobanzii-cheie, cu acelasi pas de 0,5%. "Daca ne uitam cum a evoluat inflatia si adaugam cele 3 puncte procentuale, desi aceasta nu este o regula batuta in cuie, ar fi normal ca banca centrala sa decida reducerea dobanzii de politica monetara", explica Lucian Anghel. Economistul-sef al BCR considera ca luna august, din punctul de vedere al inflatiei, a fost poate cea mai dificila luna din ultima perioada, cu o rata anuala sub asteptari. Rata anuala a inflatiei a coborat in august la 4,96%, iar fata de iulie preturile de consum au scazut usor cu 0,19%. "Pe de alta parte, daca Banca Nationala este ingrijorata cu privire la evolutia cursului de schimb sau considera ca nivelul de lichiditate este ridicat, este posibil sa nu opereze nicio reducere de dobanda", adauga economistul-sef al BCR.

Acesta considera totusi ca economia romaneasca are nevoie de dobanzi mai mici. "Nu am iesit total din recesiune, iar economia romaneasca are nevoie inca de sustinere", explica Lucian Anghel. In opinia sa, indiferent de decizia luata in sedinta de politica monetara de marti, 29 septembrie, trendul de scadere al ratelor de dobanda se va mentine ca urmare a evolutiei inflatiei. 

La randul sau, si economistul-sef al Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, se asteapta ca Banca Nationala sa decida o reducere a dobanzii-cheie cu 0,5%. "Am avut doua luni cu deflatie, deci, din acest punct de vedere, confortul BNR este destul de mare", explica Ionut Dumitru. Totodata, economistul-sef al Raiffeisen Bank considera ca este posibil ca si rezervele minime obligatorii pentru pasivele in valuta sa fie reduse, iar pentru cele in lei anticipeaza o mentinere, ca urmare a lichiditatii bune in moneda autohtona.

Integral in Financiarul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: