Bilete pentru calatorii spatiale, cumparate direct din rafturile supermarketurilor austriece

Data publicarii: 23-10-2009 | Diverse

Un lant de supermarketuri din Austria, Penny Market, si-a imbogatit recent oferta cu un produs mai putin obisnuit pentru un retailer de bunuri cu pret redus: bilete pentru calatorii spatiale sub-orbitale, scrie Der Spiegel.

Cei interesati de noua oferta trebuie sa aiba disponibili 210.000 euro, o sanatate perfecta si sa nu sufere de claustrofobie. Primul zbor urmeaza sa fie efectuat peste doi ani, in prima jumatate a lui 2011.

Penny Market, lant detinut de compania germana REWE Group, vinde biletele in parteneriat cu Rocketplane Global, firma cu sediul in Oklahoma, SUA. Pachetul include o perioada de training pe durata a cateva zile.

Excursia in spatiu dureaza o ora, iar pentru cateva minute turistii vor putea experimenta imponderabilitatea. Rachetele vor atinge o altitudine maxima de 100 km.

George Trifu