Cercetatorii germani spun ca pana in 2050 pot reduce aproape in totalitate emisiile de CO2

Data publicarii: 23-10-2009 | Mediu

In paralel cu intalnirea de la Luxembourg a ministrilor mediului din tarile mebre UE si inainte de Conferinta pentru Schimbarile Climatice organizata de Natiunile Unite in decembrie, un grup de cercetatori germani a lansat un studiu in care argumenteaza ca in urmatoarele patru decenii pot sa reduca cu 95% cantitatea emisiilor de CO2.

Trei organizatii germane, WWF, Institutul pentru Ecologie Aplicata si Institutul pentru Prognoza si-au unit fortele pentru a gasi cele mai bune solutii de reducere a poluarii. Ei sustin ca pana in 2050 emisiile de CO2 ar putea fi eliminate aproape in totalitate.

Printre metodele sugerate de acestia sunt izolarea termica a cladirilor in momentul renovarii, implementarea unor noi standarde pentru centralele nucleare, crearea unui sistem electric inteligent, care sa sustina tranzitia spre automobilele electrice, investitiile in energii regenerabile precum cele eoliene si solare, dezvoltarea unei retele subterane de conducte care sa canalizeze in adancuri emisiile industriale de CO2.

De asemenea, sunt sugerate si o serie de masuri mai putin obisnuite, precum schimbarea tabieturilor alimentare. Cercetatorii spun ca vacile sunt o sursa importanta de metan, iar reducerea consumului de carne va duce, implicit, la reducerea metanului generat.

Redactia BankNews.ro