BRD Finance blocheaza cardurile de credit Mastercard fara a anunta clientii
Data publicarii: 26-10-2009 | Finante-BanciChiar daca din cauza crizei clientii institutiilor financiare sunt tot mai putini, acestea isi permit luxul de a face in continuare abuzuri in relatia cu consumatorii. Mai multi clienti ai BRD Finance, posesori de carduri Mastercard, au constatat ca le-a fost blocat contul fara a fi anuntati. Mai mult, acestia nu au primit nici un fel de explicatii de la reprezentantii IFN-ului. "Gardianul "a cerut lamuriri despre aceste abuzuri, insa reprezentantii BRD Finance au conditionat oferirea raspunsurilor de dezvaluirea datelor de identitate ale clientilor pagubiti.
Unul dintre clientii BRD Finance care s-a confruntat cu aceasta problema a povestit ca pe data de 19 octombrie a dorit sa efectueze o plata prin intermediul cardului de credit, insa a constatat ca tranzactia ii este refuzata. Cerand explicatii la reprezentantii BRD Finance, clientul a aflat ca i-a fost blocat contul inca din data de 8 octombrie, fara sa fie instiintat de catre institutia financiara.
"Am vrut sa platesc cu cardul la cumparaturi si am constatat ca nu pot realiza aceasta tranzactie. Sunand la BRD Finance mi-au spus ca este vorba despre o problema tehnica, ce urmeaza a fi rezolvata. La scurt timp insa am primit un telefon de la reprezentantii institutiei, care mi-au spus ca mi-a fost blocat contul inca din data de 8 octombrie, iar singura explicatie ce mi-a fost data a fost aceea ca, din pacate, cardul meu face parte dintr-o lista de carduri susceptibile a fi fraudate, motiv pentru care va fi schimbat", a povestit clientul BRD Finance.
Clientul nu va putea utiliza cardul aproximativ o luna
Desi clientilor BRD Finance li s-au blocat conturile de card fara ca ei sa aiba vreo vina si fara ca macar sa fie anuntati, ei vor suporta in continuare consecintele deciziei luate de managementul institutiei, in conditiile in care IFN-ul si-a luat o marja de 20 de zile calendaristice pentru a emite un nou card in locul unuia blocat. Surse avizate ne-au declarat ca aceasta perioada lunga de timp este necesara intrucat numarul cardurilor ce urmeaza a fi schimbate din motive de posibila fraudare este foarte mare.
Practic, clientii nu vor putea relua tranzactiile cu cardul in mai putin de 30 de zile calendaristice. Mai mult, institutia i-a informat pe clientii pagubiti ca emiterea unui nou card se va face fara comision, insa acestia vor trebui sa se afle musai la domiciliu in doua zile diferite, cand le vor fi transmise prin firme de curierat noul card si pinul.
"Reprezentantii institutiei financiare mi-au spus ca imi vor trimite cardul printr-un curier, iar pinul prin alt curier, fara sa specifice vreo data. Mi-au spus totodata ca trebuie sa fiu gasit acasa pentru a intra in posesia lor. Acest lucru este imposibil pentru mine", a mai spus un client al BRD Finance.
Integral in Gardianul
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica