Presedintele federatiei Emiratelor Arabe Unite da asigurari ca economia statului este sanatoasa

Data publicarii: 01-12-2009 | International

Presedintele federatiei Emiratelor Arabe Unite, seicul Khalifa Ben Zayed Al-Nahyan, a sustinut ca economia tarii este "sanatoasa", dupa ce datoria Dubaiului a zgudiuit pietele bursiere locale, potrivit AFP.

"Tin sa asigur lumea ca economia noastra este sanatoasa si criza economica nu ne va determina sa ezitam, sa dam inapoi ori sa disperam, deoarece suntem increzatori in capacitatea poporului nostru si in resursele noastre", a spus seicul Khalifa, intr-un discurs tinut cu ocazia sarbatorii nationale a emiratelor.

Seicul a adaugat ca "este necesara o reforma economica si financiara", fara a a face vreo referire la criza creata de anuntul autoritatilor din Dubai de a cere un moratoriu de sase luni asupra datoriilor holdingului public Dubai World.

Seicul Khalifa este, totodata, suveranul emiratului Abu Dhabi, cel mai bogat din federatia celor sapte emirate, printre care se numara si Dubai, si care a fost creat pe 2 decembrie 1971. Abu Dhabi este emiratul care produce mai mult de 90% din petrolul intregii federatii.

NewsIn