Strainii si-au dublat aportul in piata financiara romaneasca in primele 9 luni, la 750 milioane euro
Data publicarii: 06-12-2009 | EconomieCompaniile care activeaza pe piata financiara romaneasca au primit de la actionarii straini injectii de capital de 749,8 milioane euro in primele noua luni, dublu fata de perioada similara din 2008, cand depaseau 371,55 milioane euro, potrivit datelor ONRC.
Aproape jumatate (46%) din suma atrasa de companiile de pe piata financiara in primele noua luni, respectiv 345,14 milioane euro au reprezentat infuzii in firmele de asigurari. Suma este de 1,8 ori mai mare decat in acelasi interval al anului trecut, cand aportul la capitalul asiguratorilor era de 195,7 milioane euro.
Reprezentantii asiguratorilor au atras atentia in ultima vreme ca firmele au nevoie de aporturi suplimentare de capital, cu care sa faca fata pierderilor semnificative, amplificate de criza financiara. In 2008, aproape doua treimi dintre asiguratorii de pe piata romaneasca au terminat pe minus, pierderea neta la nivelul pietei fiind de 158 milioane euro.
Cea mai mare injectie de capital intr-o companie de pe piata asigurarilor a primit-o Groupama Asigurari - 238,5 milioane euro in primele noua luni, potrivit datelor publicate de Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC).
La mica distanta se afla Uniqa Asigurari (fosta Unita), ai carei actionari austrieci i-au majorat capitalul social cu 41,7 milioane euro, in vreme ce KD Life si-a marit capitalul cu circa 14,7 milioane euro, in trei randuri in prima jumatate a acestui an.
Actionarii Eureko Asigurari au contribuit cu 12,6 milioane euro (in august) la capitalul companiei, in timp ce Aviva Asigurari de Viata si-a majorat capitalul social in februarie cu 7,68 milioane euro.
Infuziile de capital in bancile din Romania au sporit de patru ori in primele noua luni
Sectorul bancar a atras in primele noua luni 275,78 milioane euro din totalul aporturilor straine la capitalul societatilor de pe piata financiara romaneasca, de patru ori mai mult decat in acelasi interval din 2008, cand a atras numai 68,44 milioane euro.
Cea mai mare infuzie de capital a primit Bancpost in primele noua luni ale acestui an, cu un aport total de 160,96 milioane euro (107,38 milioane euro in august si 53,56 milioane euro in martie) - fiind urmata de Banca Romaneasca, cu o infuzie totala de peste 43,5 milioane euro, si Millennium Bank Romania, cu 33,9 milioane euro.
Banca CR Firenze Romania inregistrase in iunie o majorare de capital de 12,53 milioane euro, in vreme ce in aprilie GE Garanti Bank a primit 8,07 milioane euro la capitalul social, iar UniCredit Tiriac Bank a mai adus 7,14 milioane euro la capitalul social.
In mai, MKB Romexterra Bank si-a majorat capitalul social cu 4,85 milioane euro, iar BCR Banca pentru Locuinte cu 1,21 milioane euro.
Testele de stres realizate in primavara la solicitarea Fondului Monetar International (FMI) indicau ca unele dintre bancile din Romania au avut nevoie de majorari de capital pentru a-si mentine rata solvabilitatii peste 10% in 2009 si 2010. In total, necesarul de capital la nivelul sistemului bancar s-a plasat la aproximativ un miliard de euro. Ulterior, FMI a cerut BNR sa deruleze un nou test de stres asupra bancilor din Romania, test care a fost efectuat in toamna lui 2009, dar despre rezultatele caruia banca centrala nu a dorit sa dea detalii.
Indicatorul de solvabilitate a bancilor a crescut la 13,73% la finalul lunii septembrie, de la 13,51% la jumatatea anului, 13,16% la finalul lui martie, respectiv 13,76% la sfarsitul lui 2008, in conditiile in care BNR solicita un nivel minim de 8% si a recomandat bancilor un nivel de 10%.
IFN-urile au atras cu aproape 50% mai multe investitii straine
Companiile de leasing si societatile financiare nebancare au atras 110,14 milioane euro in primele noua luni ale acestui an, cu aproape 50% mai mult decat in acelasi interval din 2008, cand aportul de capital era de 74,15 milioane euro.
Cea mai mare infuzie de capital a fost facuta in primele noua luni din 2009 de Ralfi IFN, ai carei actionari i-au majorat capitalul social cu 23,28 milioane euro - cu 15,29 milioane euro (in mai) si cu 7,99 milioane euro (in iunie).
Fortis Lease Romania a primit 21,14 milioane euro la capitalul social, Romstal Leasing a primit un aport total de peste 16,15 milioane euro, in vreme ce Afin Leasing IFN si-a marit capitalul cu circa 12,46 milioane euro.
Domenia Credit IFN si-a majorat capitalul social (in mai) cu 9,99 milioane euro, Mercedes-Benz Leasing IFN (in martie) cu 4,58 milioane euro, iar in aprilie ALD Automotive cu 2,92 milioane euro si NL-Leasing cu 921.000 euro.
Pensiile private si-au injumatatit infuziile de capital
In intervalul mentionat, firmele straine au mai facut o infuzie de 17,6 milioane euro in capitalul administratorilor de pensii private, fata de 34,18 milioane euro in acelasi interval din 2008.
Fondurile de pensii administrate privat care au atras capital strain sunt Aegon Societate de Adiministrare a Unui Fond de Pensii Administrat Privat (8,248 milioane euro), Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA (5,168 milioane euro), BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private (1,36 milioane euro) si KD Fond de Pensii (2,86 milioane euro).
Reforma pensiilor private din Romania a convins numeroase companii din domeniul financiar-bancar sa-si infiinteze o societate care sa administreze contributiile participantilor.
Datele publicate lunar de Registrul Comertului includ primele 40 de companii care au primit aport la capitalul social, dupa valoarea sumelor alocate.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut
- Catinvest aduce Bebe Tei si Farmacia Tei în Craiova la ElectroPutere Mall