PwC: Analistii din domeniul asigurarilor sunt nemultumiti de normele de raportare financiara
Data publicarii: 21-12-2009 | Finante-BanciAnalistii din sectorul asigurarilor din intreaga lume considera ca lipsa calitatii si consecventei actualelor standarde de raportare financiara din domeniu duce la sub-evaluarea multora dintre cele mai mari companii de asigurari din intreaga lume, a anuntat PricewaterhouseCoopers.
Potrivit studiului "Making sense of the numbers", interviurile cu mai mult de 40 de profesionisti din domeniul investitiilor din Europa, Statele Unite, Asia si Australia au evidentiat nemultumirea acestora fata de actualele prevederi de raportare financiara.
PwC sustine ca respondentii au cerut International Accounting Standards Board (IASB) si Financial Accounting Standards Board (FASB) sa propuna un cadru de raportare financiara nou si imbunatatit cat mai curand posibil.
"La nivel global, mesajul analistilor din sectorul asigurarilor este clar; acestia sunt de parere ca actualul sistem de raportare financiara dauneaza industriei asigurarilor si cer IASB si FASB sa ajunga cat mai repede la o concluzie. Dorinta unei solutii rapide este foarte puternica indeosebi in randul analistilor din sectorul asigurarilor de viata care raporteaza conform IFRS", a declarat Ian Dilks, lider global in cadrul Departamentului de Asigurari al PwC, citat in raport.
"Pe plan local, aceste discutii dintre IASB si FASB sunt relevante pentru Romania, pentru ca si companiile locale vor trebui in viitorul apropiat sa faca trecerea la raportarea financiara bazata pe standardele IFRS si este important ca toate partile implicate sa fie constiente de potentialele consecinte ale actualelor dezbateri", a declarat Paul Facer, Financial Services Assurance Partner, PricewaterhouseCoopers Romania.
In ce priveste viitorul standardelor de raportare specifice contractelor de asigurari, aproape 90% dintre participantii la studiul PwC au fost de parere ca sectorul asigurarilor are particularitati care necesita aparitia unui cadru de raportare distinct. In special in SUA, aceasta opinie a fost unanima.
Dintre cei care s-au pronuntat in favoarea unui cadru distinct de raportare, mai mult de jumatate (56%) ar dori reguli diferite de raportare pentru asigurarile de viata si cele generale. Aproape 70% ar dori ca aspectele unui contract care are un profil de risc sau de venituri diferit, asa cum sunt serviciile de economisire si investitii, sa fie contabilizate in mod diferit, scopul fiind acela de a clarifica sursa profiturilor.
Referitor la imbunatatirea cadrului de raportare comparativ cu 2007, analistii din domeniul asigurarilor percep prezentarea fluxurilor de numerar ca fiind potential mai folositoare, reflectand actualele conditii de piata. Cu toate acestea, mai multi respondenti si-au manifestat nemultumirea fata de informatiile referitoare la fluxurile de numerar. Raportarile suplimentare in afara celor cerute de cadrul contabil general aplicabil au fost considerate foarte folositoare, dar inadecvate. In vreme ce multi au considerat ca sistemul valorii de piata intrinseci (Market Consistent Embedded Value - MCEV) este in teorie mai atractiv decat predecesorii acestuia, exista nemultumire in ceea ce priveste consecventa aplicarii acestuia.
Conceptul de "corespondenta" (spre exemplu corespondenta recunoasterii costurilor de achizitie si a profitului), este considerat un element cheie al unui sistem standard util si se bucura de sprijin puternic din partea respondentilor, dar aceasta opinie este contrara propunerilor actuale ale IASB.
Mai mult de 70% dintre participanti si-ar dori sa vada o marja de risc explicita folosita in determinarea obligatiilor din asigurare, dar foarte putini au cunostinta de felul in care marja de risc ar putea functiona in practica.
Cei mai multi participanti au declarat ca ar sustine folosirea in continuare a unor metode multiple de evaluare.
Studiul arata ca 64% dintre respondenti ar dori sa vada modificarile propuse standardelor de contabilitate aferente instrumentelor financiare si contractelor de asigurari adoptate in acelasi timp pentru a fi prezentat drept un pachet coerent de reglementare. In schimb, restul de 36% au fost de parere ca daca s-ar adopta noile standarde in materie de instrumente financiare inaintea celor pentru contractele de asigurari, s-ar pastra simetria cu alte sectoare financiare.
PwC ofera servicii de audit financiar, consultanta fiscala si consultanta pentru afaceri, in diferite sectoare din 151 de tari.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Reff & Asociatii si Deloitte Romania au asistat proprietarii Expo Market Doraly in vanzarea integrala a parcului comercial catre dezvoltatorul imobiliar WDP
- Revolut depășește 2 milioane de clienți ai aplicației Revolut <18
- Studiu Deloitte: Majoritatea liderilor de business din Romania considera ca PNRR va contribui la competitivitatea economiei locale in urmatorii cinci an
- Cum vor ajuta soluțiile AI în procesele de optimizare fiscală ale companiilor?
- Studiu Deloitte: Tranzitia catre economia circulara a incetinit la nivel global in 2023
- Studiu Deloitte: prețul, primul criteriu în alegerea mașinii. Motoarele pe combustie internă revin pe creștere în preferințele consumatorilor
- Prysmian deschide la București un nou birou al Centrului de Excelență în IT
- Lucian Anghel preia funcția de Director General-Adjunct al Libra Internet Bank
- Schneider Electric colaborează cu NVIDIA în proiectarea centrelor de date AI
- Ce este taxa pe lux și și cine va trebui să o plătească începând din acest an
- Flix raportează un venit total de 2 miliarde de euro în 2023
- Banca Transilvania & OTP Group, acord pentru achizitia OTP Bank Romania si subsidiare
- Studiu Deloitte: opt din zece lideri la nivel global se asteapta ca Gen AI sa le transforme organizatia in urmatorii trei ani
- Deloitte devine al saselea cel mai puternic brand din lume, potrivit Brand Finance
- Revolut Money Report: Romanii au facut peste 644 milioane de tranzactii cu Revolut anul trecut