Radulescu, BNR: Singurul avantaj in 2010 este ca nu mai avem alegeri

Data publicarii: 23-12-2009 | Economie

Singura sansa a Romaniei, anul viitor, se leaga de faptul ca a scapat de alegeri si, cel mai probabil, Guvernul va pune in aplicare toate masurile impopulare, dar necesare, amanate in 2009. Anul 2010 va marca, dupa cum spune Radulescu, punctul de cotitura pentru urmatorii 4-5 ani sau chiar mai mult: fie se fac reforme, fie ratam obiective ca trecerea la euro sau relansarea sanatoasa a economiei. Directorul BNR a precizat ca acestea reprezinta parerile sale personale si nu pe cele ale institutiei pe care o reprezinta.

Gandul: 2010 e un an foarte greu, dupa toate premisele.

Radulescu: Un an foarte greu.

G.: Mai greu decat 2009?

R.: Intr-un anume sens da, pentru ca in 2009, totusi, cel putin in privinta domeniului public, nu am avut parte de o restructurare vizibila, nici nu am avut cresteri de impozite, nici nu am avut modificari semnificative de cheltuieli in jos. Au fost numai in sus.

G.: Dar pentru asta a trebuit sa platim un pret, pe care o sa il platim si cativa ani de-acum incolo.

R.: Eu n-am spus ca in 2009 a fost o chestiune sustenabila, am spus numai ca a fost mai usor de dus, pe termen scurt, fara nici un fel de indoiala. Eu as zice ca problema esentiala pe care o avem o reprezinta bugetul si in functie de cum se va raspunde la aceasta problema majora vom putea spune ce se va intampla in viitorii 4-5 ani daca nu chiar pe termen si mai lung. Si anume ce se va intampla cu bugetul in 2010. Pentru ca daca in 2010 reusim sa il asezam pe un fagas rezonabil printre lucrurile la care ne putem astepta este ca in 2015 sa reusim sa intram in zona euro. Daca 2010 nu va fi un an castigator din acest punct de vedere eu nu mai vad, in mod realist, 2015 ca un orizont posibil pentru euro, cu tot cortegiul de dezavantaje generate de o noua intarziere.

G.: Care ar fi bazele, premisele ideale pe care trebuie sa se bazeze bugetul?

R.: Ideal ar fi sa ia masuri care sa permita nu numai reducerea bugetului pentru 2010 prin taierea cheltuielilor de investitii, asa cum este foarte posibil sa se intample intr-o buna masura, ci asezarea bugetului pe baze sustenabile, si anume prin reducerea destul de semnificativa a cheltuielilor recurente.

G.: Respectiv?

R.: Salarii, pensii, ajutoare. Tot ceea ce inseamna cheltuieli care se repeta de la un an la altul.

G.: Este un avantaj ca este primul an dupa alegeri?

R.: Fara nici un fel de indoiala. Este de fapt singurul. Este singurul mare avantaj pe care il avem. Este un an in care Guvernul, daca va avea ceea ce-i trebuie (zambeste, n.r.), daca va avea determinarea necesara si curaj, ar putea sa faca tot ceea ce este nevoie. Lucrurile care sunt necesare sunt extrem de dezagreabile din punct de vedere politic, daca vreti.

G.: Dar factura lor s-ar putea intinde si s-ar putea schimba, pentru ca nu se pot plati la nesfarsit.

R.: Exact, pentru ca unul dintre lucrurile pe care Guvernul le-ar putea intelege si l-ar putea lua in calcul acum este ca fereastra de oportunitate este de fapt foarte scurta. In 2010 poate sa ia toate masurile impopulare pe care trebuie sa le ia oricum, fara sa plateasca neaparat un pret politic pentru asta, in sensul ca pana in 2012, pana la viitoarele alegeri, este de anticipat ca rezultatele economice se vor imbunatati in suficienta masura pentru ca neplacerile generate de adoptarea unor masuri impopulare, fara nici un fel de indoiala in 2010, sa fi fost deja trecuta cu vederea, si, practic, in 2012 tara sa culeaga deja rezultatele bune ale unor asemenea masuri.

Integral in Gandul

Ultimele stiri pe BankNews.ro: